Data publicării:

Danone vrea o imagine mai ”zveltă”, deși are 40 de ani

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
FRANCE-FOOD-INDUSTRY-COMPANY-DANONE-FILES
FRANCE-FOOD-INDUSTRY-COMPANY-DANONE-FILES

Alegeri prezidentiale 2024

Deși are o vârstă venerabilă de 40 de ani, actualul borcan de iaurt de la Danone nu mai întrunește exigențele estetice ale grupului francez. Cei de la  Danone France, una dintre cele mai importante filiale ale grupului, a creat deja un nou borcan de iaurt, care să-l înlocuiască pe cel actual.

Francezii de la Danone, unul dintre cei mai mari producători de iaurturi din Europa, au decis că actualul borcan s-a banalizat, în condițiile în care majoritatea concurenților folosesc aceeași formă de recipient, iar clienții ar putea fi amăgiți să cumpere o altă marcă.

Pornind de la aceste considerente, grupul Danone a hotărât că a sosit momentul să schimbe designul borcanului de iaurt, sursa de inspirație fiind un borcan deja folosit în Spania.

Borcanul, deja conceput in-house, este mai lung şi mai “zvelt”. În partea inferioară este inscripţionat numele “Danone”, iar forma cea nouă nu va permite consumatorilor să piardă niciun strop din alimentul prețios.

Numai pentru cele cinci uzine din Franța, investiţiile pentru schimbarea ambalajului se vor ridica la câteva zeci de milioane de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel