Data publicării:

Daniel Zamfir, referire la Kovesi după respingerea lui Plumb: Precedent PERICULOS

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp
Daniel Zamfir
Daniel Zamfir

Senatorul Daniel Zamfir a afirmat că, în cazul respingerii Rovanei Plumb pentru poziția de comisar european, apare un precedent extrem de periculos care ascunde un dublu standard al partidelor componente ale Parlamentului European, dar mai ales din partea românilor din PE.

„Apare un precedent extrem de periculos. Aud de la doamna Renate Weber, care a fost 12 ani europarlamentar că e prima dată când se întâmplă așa ceva. Aceste probleme de integritate, dacă le-ar fi avut Rovana Plumb, ar fi trebuit semnalate categoric în România. ANI în atâția ani de zile de când doamna Rovana Plumb ocupă funcții publice în România ar fi avut posibilitatea să probeze aceste lucruri și ar fi fost categoric mult mai ușor", a declarat Daniel Zamfir, vineri, la RFI.

„Ce constat eu însă? Dublul standard, atât din partea partidelor componente ale PE, cât mai ales din partea românilor de acolo. Sunt acolo persoane cercetate penal, împotriva cărora nu s-au luat astfel de decizii", a completat Zamfir.

El a amintit că în cazul Laurei Codruța Kovesi, care a fost cercetată penal, nu s-a ținut cont de asta când a fost aleasă pentru șefia Parchetului European, însă în ceea ce o privește pe Rovana Plumb este o cu totul altă abordare.

„Când a fost vorba de doamna Kovesi, indiferent de problemele pe care le are și anume este în cercetare penală doamna Kovesi, atunci a apărat principiul e român, trebuie să fie acolo. Acum, când un alt român le este adversar politic, au cu totul altă abordare", a conchis Daniel Zamfir.

Rovana Plumb a primit un vot negativ, joi, în Comisia pentru Afaceri Judiciare (JURI) a Parlamentului European pentru funcția de comisar european.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel