Data publicării:
Daniel Zamfir, EXCLUS din PNL. Prima DECLARAȚIE după ședința PNL
Daniel Zamfir a fost exclus din PNL.
Decizia de excludere a fost luată cu 25 de voturi 'pentru', două 'împotrivă' şi două abţineri. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a propus excluderea lui Daniel Zamfir din partid. Biroul Executiv al PNL a decis şi înlocuirea lui Florin Alexe de la conducerea PNL Sector 3, potrivit Agerpres.
”Presiuni din alte zone pentru EXCLUDERE”
”Mi s-a spus că am deviat de la linia PNL” a spus Daniel Zamfir. El a adăugat că ”obiectivul nostru principal e să faci legi pentru oameni”. Totodată, Daniel Zamfir a mai spus: ”Proiectele acestea de lege le-am inițiat în urmă un an, au fost semnate de 15 colegi, și-au urmat traseul și-n PNL și-n Parlament. Ludovic Orban le-a acceptat preț de șase luni. La un moment, la sfârșitul anului, m-am trezit cu o declarație a dumnealui că voi fi exclus din partid dacă aceste proiecte vor continua, fără să există nicio justificare. Proiectele de legi n-au fost discutate niciodată, ceea ce-mi întărește ideea că s-au făcut presiuni din alte zone să fiu exclus din partid ca eu să nu-mi continui proiectele”.
[citeste si]
Despre intrarea într-un alt partid, Daniel Zamfir a zis: ”Cântăresc foarte bine. Știți că excluderea mea din partid trebuie să fie decisă de Consiliul Național al PNL. Eu am solicitat pentru că m-am săturat ca Ludovic Orban să-mi arate pisica cu excluderea din partid”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News