"A zis, astăzi, domnul Cîțu, într-o declaraţiec că "anul acesta trebuie să ne împrumutăm de 80 de miliarde lei. Trebuie să te împrumuţi să faci rost de bani. Finanţarea deficitului bugetar şi refinanțări de credite luate în trecut - aici se duc banii", a spus prezentatoarea tv Ana Roma, la Antena 3.
"Vreau să vină domnul Cîțu în faţa Senatului, să explice"
"Declaraţiile domnului Cîțu - şi am avut proba luni dimineaţa - au fost contradictorii. Ba că e criza, ba că nu e. Eu vreau să vină domnul Cîțu în faţa Senatului, să explice foarte limpede, cu cifrele în faţă, că iar aruncă vina pe ce a făcut şi ce a contractat PSD. Dumnezeule! Iarăşi cifrele sunt limpezi aici. Şi avem şi poziţia consilierului prezidenţial, Cosmin Marinescu, care spunea că, pe vremea PSD, Teodorovici se împrumuta cu circa 2,4 miliarde de lei pe lună.
Azi, avem împrumutate aproape 40 de miliarde, în mai puţin de trei luni. Adică de vreo 4-5 ori mai mult. Toate lucrurile astea trebuie discutate transparent. Să vină domnul Cîțu cu cifrele în faţă, poate găseşte şi bugetul ăla paralel. Mi-e foarte limpede că declaraţiile iresponsabile ale personajului provoacă foarte mult rău României, ne împrumutăm la costuri din ce în ce mai mari", a declarat Daniel Zamfir la Antena3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine