Daniel Dragomir: Și eu am făcut parte din statul paralel
Un fost ofițer SRI a declarat că a făcut parte din Statul Paralel.
Daniel Dragomir, fost ofițer SRI, a declarat la emisiunea "Ediție Specială" a Cătălinei Porumbel, de la Antena3, că a făcut parte din statul paralel. Mai mult a dat și un exemplu de practică din Serviciul Român de Informații în anul 2005.
Eu o recunosc
"Și eu am făcut parte din Statul Paralel până într-un anumit moment. Eu o recunosc, o spun foarte clar. Deși nu ne-am ocupat de cetățeni români, ci de cetățeni străini exclusiv, ne-am mai lovit și noi de niște compani, firme, evaziuni și alți români, inclusiv oameni politici. Vă aduc aminte din 2005 când umblam cu dosare și îl căutam pe domnul Năstase prin hârtiile luate de acasă de la Omar Hayssam. Astea sunt alte povești și o să le scriu într-o carte când se vor declasifica. Cu toții avem o implicare mai mică sau mai mare, mai mare a oamenilor politici care au lăsat ca o gașcă de oameni din servicii, din parchete, din instanțe să pună mâna pe putere, să uzurpe puterea legitimă obținută prin vot democratic și să facă prin dosare politica acestui stat", a declarat Daniel Dragomir.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News