Data publicării:
Daniel Cristea-Enache, scriitorul anului 2021. „Această carte anunță o viitoare istorie a literaturii române”
Criticului literar Daniel Cristea-Enache i-a fost decernat premiul „Scriitorul Anului 2021”.
Criticul literar Daniel Cristea-Enache a primit la sfârșitul acestei săptămâni premiul scriitorul anului 2021, în cadrul Galei Scriitorii Anului de la Iași. Cartea “Linia de contur”, volumul II , apărut la editura Spandugino, a fost o lucrare aclamată de lumea literară română.
„Juriul a fost format din personalități excepționale ale culturii române. Președintele juriului a fost Nicolaie Manolescu, iar în juriu s-au regăsit specialiști eminenți din domeniul criticii și istoriei literare deci oameni care prin profesiunea lor cu asta se ocupă, cu interpretarea și evaluarea cărților. Prezentarea de tip laudatio pe care mi-a făcut-o la Gala Scriitorii anului, de la Iași Vasile Spiridon, care a fost în juriu, a punctat faptul că acest volum al meu, „Linia de contur”, volumul II, acoperă această hartă a poeziei românești în timp și în spațiu, cu poeți români din toate generațiile și din toate încadrările literare. A mai spu Vasile Spiridon și cred că aceasta a fost una dintre ideile comune ale membrilor juriului, că această carte anunță o viitoare istorie a literaturii române, pe care aș fi dat-o să o scriu eu”, a spus în exclusivitate pentru DC News scriitorul Daniel Cristea Enache.
Critica, de la imaginar la rațional
Scriitorul ne-a mai vorbit despre critica literară, ce presupune și despre exercițiul de echilibru dintre imaginar și rațional pe care un critic ar trebui să îl facă în scrierile sale. Cristea Enache a mai vorbit și despre pasajul său preferat din carte.
„Este foarte greu să faci critică de poezie, pentru că trebuie să treci din terenul imaginarului și a imaginației poetice într-un teren al unui discurc critic, rațional, echilibrat, moderat, explicativ. În critică nu poți să folosești imaginile pe care le folosește poetul și e foarte greu să treci o imagine din registrul ei într-un discurs explicativ. Oricât aș fi fost de inspirat, nu aveam cum să fiu la fel de inspirat precum poeții despre care scriam, astfel că aș alege niște versuri scrise de un poet român foarte important, cu care, de altfel, se și deschide acest volum al meu, iar acest poet, de o modernitate frapantă și care este foarte actual astăzi, acest poet ar fi George Bacovia.
Câștigătorul premiului „Scriitorul Anului 2021” a vorbit despre importanța lui George Bacovia în literatura contemporană.
„Este un poet acre și-a scris textele cu un secol în urmă și cu toate acestea poezia lui nu datează deloc, nu rămâne ancorată în acel moment istoric, ci îl depășește și discursurile poetice la care autorii contemporani, și nu numai, se raportează direct sau indirect, explicit sau implicit la Bacovia ca la un precursor.
Premiul, o bucurie a prezentului
Premiul primit în cursul acestui an este o distincție ce subliniază meritele scriitorului Daniel Cristea Enache, distincția putând fi primită anual, de cel mai apreciat om al literaturii momentului.
„Regulamentul juriului nu stipulează așa cum se întâmplă la premiile academiei, dacă ai primit odată premiul, nu îl mai poți lua. Deci am ca toți scriitorii și criticii din România șansa de a lua în viitor încă o dată (n.r. - premiul), dar nu aș vrea să anticipez și să vorbesc la timpul viitor. Aș vrea să spun la timpul prezent că sunt foarte bucuros și foarte onorat de primirea acestui premiu, ex aequo cu doamna Marta Petreu, o eseistă și o scriitoare din literatura române de azi”, a mai spus Cristea Enache.
În cadrul trustului DC News, Daniel Cristea-Enache realizeaza, alături de Flaviu Predescu, emisiunea "De Ce Citim", la DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News