Data publicării:

Daniel Cristea-Enache, despre poezia de dragoste: Fiecare autor iubea în versuri altfel. Nu există standarde

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Cultura
WhatsApp
Pixabay
Pixabay

Scriitorul Flaviu George Predescu şi criticul literar Daniel Cristea-Enache au revenit cu o nouă emisiune în care au discutat despre poeziile de dragoste. 

„Cum a spus la un moment dat DeGaulle despre spiritul francez și despre cum reușește el să administreze o țară în care există atâtea feluri de brânzeturi, sute, el a spus că e un vast program. La fel și poezia de dragoste, românească sau universală, reprezintă un teritoriu atât de întins încât nu putem să îl parcurgem decât în zbor, selectând de ici-colo câteva mostre de discurs liric sau poetic, amoros sau îndrăgostit. 

Observam săptămâna trecută că fiecare autor din care citeam, iubea în versuri în alt fel. Există atâtea poezii de dragoste câți poeți și poete importante scriu asemenea poezie. Nu există un standard, nu există un pattern, nu există nici măcar un model comun spre care să se îndrepte diferitele discursuri lirice. Avem o foarte mare libertate de creație în interiorul acestei tematici, a acestei problematici a poeziei erotice”, a spus Daniel Cristea-Enache, critic literar. 

Mihai Eminescu, un etalon al poeziei de dragoste

În discuție a fost adus și poetul Mihai Eminescu și standardul ridicat de acesta în literatura română. 

„Un etalon a devenit. Un etalon artistic, un etalon valoric, dar ceva ce poeții următori au reușit să muleze, venind nu neapărat cu discursuri poetice post-eminesciene, de epigoni, ci cu discursuri poetice originale, în acord cu propriile lor coordonate artistice. Asta și pentru că această poezie erotică oferă o foarte mare libertate creativă ascunsă sau vizibilă sub această temă și aici eu aș face o diferență între poezia de dragoste, poezia erotică sau poezia patriotică. Pentru că la poezia patriotică, indiferent de poet, versurile și imaginile sunt cam la fel. Indiferent de epocă, poezia patriotică pare că are o anumită predictibilitate și previzibilitate. Pare că se înscrie pe niște tipare pe care ar trebui să le urmărească în discursul și în gândirea poetică a autorului. 

În schimb, poezia de dragoste este mult mai vie, mai încărcată de afectivitate și în felul acesta ea oferă o complexitate superioară poeziei cu tematică patriotică”, a mai spus criticul literar. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel