Daniel Constantin - Eugen Nicolicea, schimb de replici: Discutăm la toamnă
Deputatul neafiliat Daniel Constantin a anunţat luni, în plenul Camerei, constituirea grupului parlamentar "Pro Europa", în replică deputatul social-democrat Eugen Nicolicea precizând că există interdicţii în Regulament şi că discuţiile ar putea avea loc la toamnă.
"În baza articolului 13 alineatele 1 şi 7, coroborat cu articolul 15, alineatul 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, la începutul sesiunii parlamentare s-a constituit grupul parlamentar Pro Europa, format din 20 de deputaţi, din care 16, aşa cum spune Regulamentul, au candidat pe lista aceluiaşi partid, respectiv PSD", a afirmat Daniel Constantin.
El a spus că a fost ales lider al grupului, iar vicelideri - Gabriela Podaşcă, Cătălin Nechifor, Mircea Dobre, Octavian Petriş şi Georgian Pop, secretari - Oana Vlăducă şi Ion Spânu. Daniel Constantin a precizat că lista nominală a grupului a fost depusă la începerea sesiunii la Secretariatul General şi la cabinetului preşedintelui Camerei Deputaţilor. "Vă solicit să suspendaţi şedinţa şi să dispuneţi liderilor de grup să meargă să negocieze locurile în Biroul permanent în funcţie de configuraţia politică actuală a Camerei Deputaţilor", a declarat Daniel Constantin.
Cum a replicat Eugen Nicolicea
În replică, social-democratul Eugen Nicolicea a precizat că discuţiile ar putea avea loc la toamnă. "La vremea când au fost înfiinţate alte grupuri nu exista nicio interdicţie în Regulament, acum există. Chiar dacă aţi putea să vă înfiinţaţi grupul astăzi, în Regulament se prevede că funcţiile se negociază şi se schimbă începând cu sesiunea următoare, adică nu întrerupem ce avem noi astăzi crezând că mai căpătaţi o funcţie. Discutăm la toamnă dacă veţi fi grup", a afirmat Nicolicea.
Vezi şi: Primăria Capitalei, program de reabilitare termică a blocurilor. Lista
Centralele de apartament, INTERZISE
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News