Data publicării:

Danemarca închide "Pusher Street" din cartierul Christiania, un fost paradis hippie. Strada a devenit celebră pentru traficul de canabis

Autor: Cristian Cîșleanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

"Pusher Street" din Danemarca va fi închisă.

Autorităţile daneze vor închide ”Pusher Street”, principala arteră din cartierul Christiania şi centru al traficului de canabis, a anunţat marţi ministrul justiţiei din această ţară, potrivit AFP.

”Pusher Street se va închide în acest an”, a declarat Peter Hummelgaard la postul local de televiziune TV2 Kosmopol.

În centrul oraşului Copenhaga, Christiania, un fost paradis hippie, a devenit celebru pentru vânzarea ilegală, dar tolerată de mult timp, de canabis, care a dus la traficul de droguri şi la apariţia unor bande.

Plan de acțiune

În august, un bărbat de 30 de ani cu legături cu crima organizată a fost împuşcat mortal pe stradă.

Acest al patrulea asasinat prin împuşcare legat de traficul de droguri în jurul ”Pusher Street” din 2020 i-a determinat pe locuitori să ceară ajutorul autorităţilor.

Un plan de acţiune, elaborat împreună cu locuitorii din zonă, este în curs de punere în aplicare şi ar trebui să intre în vigoare ”în următoarele şase luni”, a adăugat ministrul, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel