Dăncilă, emoţii moţiune de cenzură. Ce aşteaptă de la Iohannis
Viorica Dăncilă a participat miercuri la inaugurarea unei staţii de pompare a apei în judeţul Vrancea, prilej cu care a făcut câteva declaraţii legate de o eventuală moţiune de cenzură şi despre banii de pensii.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat că nu are nicio emoţie în privinţa moţiunii de cenzură anuntaţă de Opoziţie, adăugând că are încredere în colegii săi parlamentari.
"Nu, nu am nicio emoţie, cred în colegii parlamentari, cred în votul românilor şi cred că atunci când vorbim vorbim de democraţie trebuie să avem în vedere, în primul rând, votul românilor, care au votat o coaliţie de guvernare care a desemnat un guvern care trebuie să pună în aplicare programul de guvernare. Nu am emoţii ", a declarat Viorica Dăncilă.
Ea a fost întrebată şi despre plecările unor parlamentari din PSD. "Nu vreau să vorbesc despre plecările din PSD, o să-i judece românii, nu vreau să-i judec eu, dar aţi văzut că au fost şi veniri în PSD, deci nu ne punem problema acestei moţiuni că va fi negativă pentru noi", a mai declarat Dăncilă.
Banii de pensii, explicaţii de la Iohannis
Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri că există bani de salarii şi pensii, precizând că nu înţelege îngrijorarea şefului statului pe această temă, întrucât în legea bugetului sunt prevăzute fonduri în acest scop.
"Domnul preşedinte a promulgat legea bugetului şi acolo sunt bani prevăzuţi pentru salarii şi pensii, deci nu văd de unde această îngrijorare. Dar, mă rog, poate domnul preşedinte o să dea mai multe explicaţii legate de acest lucru. Ceea ce pot să vă spun în calitate de prim-ministru e faptul că sunt bani de salarii şi pensii", a afirmat Dăncilă.
Miercuri, premierul Viorica Dăncilă a participat, alături de ministrul Petre Daea şi Marian Oprişan, la punerea în funcţiune a Staţiei de Pompare şi Repompare 5 Haret (SRP5) din Amenajarea complexă Rugineşti-Pufeşti-Panciu (Vrancea), care va iriga culturile cu apă din canalul Siret-Bărăgan.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News