Dăncilă despre candidatul la prezidențiale: ”Nu faci întotdeauna ceea ce îți doreşti”
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă
Preşedintele PSD, premierul Viorica Dăncilă, a declarat, sâmbătă, că persoana care se va poziţiona bine în sondajele de opinie, dar va avea şi susţinerea partidului, va candida la alegerile prezidenţiale.

"Candidatul care se va poziţiona bine în sondaje, dar care va avea şi susţinerea partidului, va fi cel care va merge în cursa pentru prezidenţiale. Într-un partid nu faci întotdeauna ceea ce îți doreşti şi dacă într-adevăr ţii la acel partid şi este important rezultatul, faci ceea ce îşi cere partidul la un moment dat. După cum ştiţi, nu mi-am dorit foarte mult nici să fiu premierul României, dar atunci când partidul a spus că este nevoie să merg pe acest drum, am mers pe acest drum. A fost pentru mine o oportunitate şi o încredere acordată de colegi, de preşedintele partidului, de toţi ceilalţi, a reprezentat şi o mare responsabilitate", a declarat Dăncilă, într-o conferinţă de presă susţinută la Călăraşi.

Ea a reafirmat că va candida dacă partidul îi va cere acest lucru.

"Din punctul meu de vedere, aşa cum am spus şi prima dată, mi-ar place să merg cu un candidat şi să fiu ca preşedinte al partidului, ca prim ministru, în spatele acelui candidat, dar dacă soluţia va fi să merg la alegerile prezidenţiale, dacă colegii vor vrea acest lucru din anumite considerente, nu vreau să dau dovadă de laşitate şi să spun că nu intru într-o cursă pentru că nu am puterea sau nu am determinarea de a câştiga în această cursă. Reprezint Partidul Social Democrat, sunt preşedintele partidului, deci pentru mine este foarte important ca să obţinem un scor bun la aceste alegeri", a mai spus Dăncilă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel