• Dana Gârbovan, respinsă de Klaus Iohannis la Ministerul Justiţiei. Bogdan Chirieac: De ce? Nu sunt motive palpabile. Va conta votul românilor din noiembrie
Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat, la Antena 3, refuzul preşedintelui Klaus Iohannis în ceea ce priveşte propunerile premierului Dăncilă la ministere. Acesta a vorbit şi despre refuzarea Danei Gârbovan la Justiţie.
"În ceea ce priveşte anunţarea resetării statului, poate câştig un pariu cu un coleg din presă, în sensul că domnul Portocală nu doar că va fi reabilitat complet, dar poate va fi pus ministru al Justiţiei. Că văd că pe doamna Dana Gârbovan a respins-o fără să aibă vreun motiv palpabil. De ce? Pentru că a cerut respectarea drepturilor omului? Pentru că a cerut respectarea legii împotriva abuzurilor din justiţie?
Dar, mă rog, e discursul de campanie al domnului Klaus Iohannis, nu ar fi prima dată când îşi sabotează propriul Guvern. Ca preşedinte, să fragilizezi guvernul, este absurd. Dar va conta votul românilor din 10 şi 24 noiembrie", a declarat Bogdan Chirieac la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News