Tribunalul Bucureşti a dat publicităţii, miercuri, motivarea deciziei din 18 iulie prin care judecătoarea Iosefina Pârvu a dispus eliberarea condiţionată din închisoare a omului de afaceri Dan Voiculescu, după ce acesta a executat aproape 3 ani din cei 10 ani închisoare primiţi în dosarul 'ICA'.
'Dispoziţiile cuprinse în art.59 din Codul de procedură penală vechi din 1969 - lege penală mai favorabilă - nu cuprind menţiuni privitor la o astfel de obligaţie, analiza lor însemnând o combinare a dispoziţiilor de drept substanţial succedate în timp şi, deci, încălcarea principiului aplicării legii penale mai favorabile. Critica cuprinsă în contestaţia procurorului va fi analizată de judecător şi prin dispoziţiile cuprinse în hotărârea de condamnare prin care s-a dispus luarea măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător în vederea confiscării speciale a echivalentului în lei a bunurilor mobile şi imobile aparţinând intimatului condamnat, inclusiv asupra conturilor societăţilor comerciale la care acesta figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator ce vor fi identificate în cursul punerii în executare a hotărârii de condamnare. Recuperarea acestor creanţe şi identificarea lor prealabilă este dată în competenţa unor instituţii ale statului sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie', se arată în motivarea instanţei.
La admiterea cererii de eliberare, judecătoarea Iosefina Pârvu a luat în calcul conduita lui Voiculescu în penitenciar, prin prisma activităţilor educative, culturale şi de consiliere psihologică la care acesta a participat, recompensele şi creditele primite în detenţie, lipsa sancţiunilor disciplinare, dar şi instruirea şcolară şi lipsa antecedentelor penale.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic
- Alimentele pe care nu trebuie să le consumi niciodată înainte de a pleca într-o călătorie
- Greșeală îngrijorătoare făcută la trecerea de pietoni. Titi Aur: Nu au fost învățați / Risc mare de accident / video