Dan Păsat se autosuspendă din PDL
Deputatul PDL Dan Păsat a declarat marţi că se autosuspendă din partid, aceasta fiind o decizie personală.
"Mă autosuspend, este decizia mea", a afirmat Păsat, citat de Agerpres.
Plenul Camerei Deputaţilor a respins, pe 8 februarie, solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului democrat-liberal Dan Păsat, acuzat de şantaj, înregistrându-se 116 voturi pentru, 34 împotrivă, în timp ce 4 au fost declarate nule.
Preşedintele Traian Băsescu i-a criticat, ulterior, atât pe parlamentarii puterii, cât şi pe cei ai opoziţiei pentru votul acordat în cazul deputatului democrat-liberal, susţinând că, prin gestul lor, au făcut rău României şi că singura sa soluţie este aceea de a propune, în cazul revizuirii Constituţiei, ca articolul legat de imunităţi să fie modificat.
La rândul său, vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a declarat că există varianta demiterii lui Dan Păsat şi a susţinut că votul Camerei Deputaţilor în acest caz afectează atât România, cât şi PDL.
Liderul deputaţilor democrat-liberali, Mircea Toader, a arătat, luni, că membrii BPN au discutat despre introducerea în Statutul PDL a prevederii care vizează suspendarea din partid a membrilor trimişi în judecată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News