Data publicării:
Dan Șova o apără pe Ioana Petrescu de politruci
Purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Șova, a declarat că este scandalizat de modul de atac al politicienilor.
"Sunt absolut scandalizat de modul în care ministrul de Finanțe a fost atacat de politicieni în aceste zile, doar pentru că a ales să se comporte politicos cu un om – Traian Băsescu – care nu este deloc obișnuit cu așa ceva. Cine sunt cei care o atacă pe doamna Petrescu? Elena Udrea, Elena Băsescu, Gheorghe Ialomițianu, mai nou și Klaus Iohannis, Mihai Răzvan Ungureanu, adică niște politicieni, aș spune chiar politruci, care au treabă cu orice altceva decât cu economia și finanțele", a declarat Dan Șova.
Ce riscă Traian Băsescu, după publicarea "stenogramelor". Lucian Bolcaș: "Sâvârșește o infracțiune"
Purtătorul de cuvânt al PSD a adăugat că: "Românii nu pot accepta să ia lecții de la acești oameni, care au demonstrat în ani de zile de guvernare că nu sunt capabili să ofere soluții pentru economie, altele decât distrugerea acesteia. Acești oameni mai bine s-ar ascunde, în loc să atace un ministru a cărui singură vină este că nu concordă profilului agreat de Traian Băsescu – adică tupeist în relația cu adversarii, dar tot timpul la dispoziția sa".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News