Tabletă
Desktop
Data actualizării:
Data publicării:
Data publicării:
Dan Nuţu și Cristina Hoffman și dragostea lor de vară, “Aristoteles Workshop”
Autor: Magdalena Popa Buluc | Categorie: Cultura
O întâlnire cu Dan Nuţu şi Cristina Hoffman, producătorii Atelierului Aristoteles Workshop.
Marele actor Dan Nuţu a rămas un soi de adolescent etern, care nu s-a lăsat covârşit de stereotipiile timpului ce înaintează în noi şi ne face tot mai circumspecţi în faţa curajului de a fi şi de a o lua de la capăt. Filmele care l-au lansat ca un actor de vocaţie şi de talent unic, Duminică la ora 6, în regia lui Lucian Pintilie şi Dimineţile unui băiat cuminte, în regia lui Andrei Blaier, sunt două pelicule care au însemnat şi înseamnă în cinematografia românească modernitate, o naturaleţe unică şi, mai presus de orice, libertate. A jucat și în alte multe pelicule precum Ilustrate cu flori de câmp, Cartierul veseliei, Dincolo de nisipuri, Porțile albastre ale orașului, Prea mici pentru un război atât de mare, Meandre, Tănase Scatiu, Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu, 100 de lei… Era talentat, avea farmec, personalitate, era “rebelul și idolul femeilor”. În plină glorie părăsește România. A plecat asumându-și un risc. Era apreciat de Liviu Ciulei. Avea har. Este cel care, alături de Cristina Hoffman, a pus bazele conceputului Aristoteles împreună cu Arte.
Dan Nuţu are înţelepciunea libertăţii, seninătatea alergătorului de cursă lungă, dincolo de toate rămânând un actor unic pentru care legea gravităţii nu există. Acum, în calitate de producător al Aristoteles Workshop, îi place să elimine clișeele, să antreneze imaginația, să comunice tinerilor pasiunea pentru filmul documentar, și totul cu un umor deosebit.
Soţia lui, Cristina Hoffman, a inițiat seria de workshopuri Aristoteles. O distinsă personalitate, ex director al Institutului Cultural Român de la Berlin, îi stă alături şi în această aventură de vară a workshopurilor de care se ocupă de câţiva ani. Este o persoană gravă, dar cu toate acestea incandescentă, plină de naturaleţe şi farmec. Pentru ea, filmul documentar este echivalent cu dragostea. Este mai cunoscută la Cannes, Paris și Berlin decât la București. A avut o carieră spectaculoasă și proiecte ambițioase. A plecat din România în 1978, fiind absolventă a IATC, a fost delegată la festivalurile de film de la Berlin și Cannes, fiind consultant pentru postul franco-german Arte. A organizat timp de 14 ani Festivalul Filmului German la Paris și a fost colaborator al posturilor de televiziune ZDF, ORF, France 5. A făcut parte din trupa monștrilor sacri ai scenei românești alături de Toma Caragiu, Marin Moraru, Octavian Cotescu în celebrul film Operațiunea monstrul. Atunci când și-a luat “one way ticket”, Cristina a știut că pentru ea actoria este o poartă închisă, dar a rămas alături de film și de televiziune pe care le iubea. A învățat repede montaj video, iar inteligența, talentul și tenacitatea au făcut-o să reușească într-un domeniu pentru care se pregătise.
Amândoi aflaţi pe un drum de căutare, ascultând şi înţelegând vocile timpului acestuia. În aburul clipei, ei construiesc filigranul unicităţii.
Dan Nuţu, talent, farmec, personalitate
Nimic din clişeele cunoscute nu îi împovărează. Asumându-şi mereu noi riscuri, căutând mereu în tainele actoriei și regiei de film.
O întâlnire cu Dan Nuţu şi Cristina Hoffman, producătorii Atelierului Aristoteles Workshop.
Am avut bucuria de a participa la “Workshopurile Aristoteles” de-a lungul câtorva ediţii, la care au venit atât elevi, cât şi traineri străini, din locuri diferite ale lumii. Cum de v-aţi îndreptat către filmul documentar? V-aş ruga să-mi vorbiţi şi despre ediţia din acest an a Atelierului Aristoteles Workshop. E greu de organizat asemenea tabere de documentare? Care e climatul?
Dan: Eu le-aş numi ateliere de creație de filme documentare, cu un ușor spirit de boot camp. Nu e uşor, nu e greu, e vorba de o mare implicare, un crez, iar experiența câștigată timp de 12 ani face organizarea mai lejeră.
Cristina Hoffman, unul dintre iniaţiatorii Atelierului Aristoteles Workshop
De unde aţi pornit această idee?
Cristina: În 2005, eram reprezentanta filmului german la Paris şi delegată a festivalului de la Berlin pentru Europa Centrală şi de Est. Făceam legătura între lumea vestică și cea estică. Şi concluzia multiplelor voiaje, vizionări de filme, legături cu mediul cinematografic atât din Europa de Vest, cât şi de Est, a fost inițierea unui proiect de producție de filme documentare, a unui atelier de formațiune pe stil occidental, cu tutori şi experți internaționali, lucru care lipsea cu desăvârșire în partea asta a Europei. Am prezentat o propunere canalului de televiziune Arte France, cel mai important canal de producție şi difuzare de film documentar din Europa de Vest. Inițiativa a fost acceptată aproape instantaneu, era considerată ca inovativă şi excepțională, unică în felul ei, și Arte ne-a susținut din primul moment, moral și pecuniar. Iar prezenţa la cursuri a celor mai importanți reprezentanți ai postului de TV din domeniul documentar, care au devenit experții şi tutorii workshopului, a contribuit în mare parte la renumele câştigat pe plan internațional.
Dan: Experiența anterioară în domeniul documentarului, pe care o aveam de la în Boston, s-a dovedit a fi şi ea foarte benefică şi a completat tabloul.
Cum vă alegeţi locurile?
Cristina: De multe ori ele ne aleg pe noi... ca de pildă anul trecut, când cei din Baia Mare au venit și ne-au solicitat să facem parte din programul pe care vor să-l prezinte în cadrul Baia Mare Capitală Europeană. Maramureşul ne-a atras în mod deosebit, deşi imaginea minunatelor case din lemn din copilăria mea a devenit o palidă amintire.
Anul acesta, primarul comunei Șiria din județul Arad, domnul Valerian Bot, alături de domnul Marcel Priescu, consilier al primăriei din Şiria în probleme culturale, ne-au solicitat şi susținut în chip magistral. Fără aceşti minunați oameni nu am fi putut finanța această ediție. Un gând de mulțumire şi pentru gazda noastră, primarul comunei Bata, Badea Ion, şi a soției sale, doamna Delia, care au investit timp de 5 săptămâni pentru ca atelierul să se desfășoare în condiții optime în pensiunea lor.
În trecut am ales și în funcție de frumusețea, varietatea și interesul pe care îl pot avea locațiile ca, de pildă, cele din Mărginimea Sibiului, de la Cisnădioara şi Sibiel, şi din Bucovina, de la Vama.
Cei trei premiaţi din acest an
Ştiu că atât tu, cât şi Cristina v-aţi împretenit cu cei din locurile în care aţi filmat atât la Sibiu, la Vama în Bucovina, acum în Banat.
Cristina: Sufletul ne-a rămas la verdele pădurilor din Bucovina, la Iuliana şi la Culiţă Balmoş. Dar şi minunatul Sibiel şi Sibiu ne lipsesc. Şi purtăm anul acesta în noi prietenia pentru generozitatea celor din Şiria. Ne-au deschis larg inimile şi ne-au dat tot ce au putut Garofiță, Priescu, Bot, Badea Ion.
Și la această ediție, juriul a fost format din personalități precum cineastul portughez Miguel Ribeiro, criticul francez Leo Soesanto, cineastul Laurențiu Damian, scenaristul Răzvan Rădulescu și regizorul Titus Muntean, alături de toți cei 12 participanți la Aristoteles Workshop, veniți din Croația, Franța, Iran, Israel, Olanda, România, Turcia, Ungaria și Vietnam.
Dan: Doi dintre tutorii lor, regizoarea de origine georgiană Nino Kirtadze, distinsă de Academia Europeană de Film și câștigătoare a unui premiu la Sundance, precum și regizorul olandez John Appel, lector la Academia Olandeză de Film şi Televiziune din Amsterdam i-au însoțit la această primă vizionare.
Miguel Ribeiro a studiat Științele Comunicării la Universitatea Nova din Lisabona și coordonează programul Festivalului Internațional de Film Doclisboa încă din 2012. Este membru al consiliului director AporDoc – Asociația Portugheză de Film Documentar și conduce Filmes do Asfalto, compania care a produs recent António Um Dois Três (2017), filmul semnat de Leonardo Mouramateus.
Jurnalist și critic de film, expertul francez Leo Soesanto a colaborat, de-a lungul timpului, cu publicații importante ca Les Inrockuptibles, Libération sau Grazia. De asemenea, este director de programe al Festivalului Internațional de Film de la Bordeaux încă din 2012 și programator senior la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam. Este coordonatorul selecției de scurt metraj la Cannes - Semaine de la Critique.
Regizor și scenarist român, Laurențiu Damian este profesor universitar doctor în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L.Caragiale” Bucureşti, Secţia: Regie de Film şi Televiziune, încă din 1991. Din 1998 este director la Editura Video, din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor, iar din 2013 ocupă funcția de președinte al Uniunii Cineaștilor din România. Mare parte din activitatea sa artistică și publicistică s-a concentrat, de-a lungul vremii, pe sfera filmului documentar, performanțele sale fiind recompensate cu distincții și premii importante.
Imagine inedită pe uliţa satului. Foto Miruna Minculescu
Scenaristul și regizorul român Răzvan Rădulescu este autorul scenariilor ce stau la baza unora dintre cele mai apreciate filme ale generaţiei tinere de regizori români: Marfa şi banii (2001, în colaborare cu Cristi Puiu), Moartea domnului Lăzărescu (2005, în colaborare cu Cristi Puiu), Hârtia va fi albastră (2005, în colaborare cu Alexandru Baciu şi Radu Muntean), Marţi, după Crăciun (2010) sau Un etaj mai jos (2015), în regia lui Radu Muntean. A regizat lungmetrajul Felicia, înainte de toate (2009), alături de Melissa de Raaf și predă dramaturgie la HFG Karlsruhe în Germania.
Titus Muntean a studiat regie de film la U.N.A.T.C. și a lucrat ca asistent de regie alături de cineaști multi-premiați precum Maár Gyula și Gothár Péter. A regizat În derivă, serialul de televiziune produs de HBO care a cucerit publicul din România și a semnat regia lungmetrajelor Examen (2003) și Caravana Cinematografică (2009). Pe lângă filmele de ficțiune scrise și regizate de lungul carierei sale, cineastul și-a îndreptat atenția și către filmul documentar.
În jurul lacului
Toţi mănâncă şi beau film de dimineaţa până seara
Ce sfaturi le daţi tinerilor? Cât contează talentul şi cât munca în ceea ce realizează?
Dan: Timp de cinci săptămâni lucrăm de dimineaţa până noaptea. Fiecare trebuie să realizeze un film de o jumătate de oră şi să fie impresionaţi de primele semne de viaţă din comunitatea în care sunt. La un moment dat se creează o relaţie în fiecare grup şi între toţi. Toţi mănâncă şi beau film de dimineaţa până seara. Eu nu dau niciun sfat. Pentru asta avem experți și tutori. Contează atât talentul, cât și munca. Cu talentul vin ei de acasă. Echipa care muncește cel mai bine e răsplătită, și asta reprezintă o motivație în plus.
Cristina: Generozitatea şi atenția faţă de cei din echipa din care fac parte ajută mult la creativitate. E important să acorzi respect fiecărui membru din team, pentru a respecta spiritul workshopului, filmele sunt făcute în trei şi egourile pot fi lăsate acasă pe perioada celor 5 săptămâni. Din păcate, sunt regizori(oare) cărora le este foarte greu să accepte că, de pildă, pe generic să apară, "un film de..." Şi nu "regizorul este". Trebuie şi un dram de modestie şi de bun-simţ care, în lumea de azi, e din ce în ce mai rar întâlnit.
În timpul filmărilor
Care sunt primii paşi în găsirea unui loc şi a unei poveşti mai interesante?
Dan: Ochii și mintea deschise, plus bagajul lor de cunoştințe și interese.
Îi consiliați în alegerea poveştilor?
Dan: Nu, totul trebuie să vină de la ei, dar sunt monitorizați de experți și tutori pe tot parcursul workshopului.
Cristina: Uneori poveștile găsite se dovedesc a nu fi destul de interesante pentru a deveni filme, alteori mici întâmplări devin subiecte interesante. E vorba de o întâlnire, de un soi de magie care poate sau nu poate avea loc.
Într-o sesiune de lucru
Cum a fost această ultimă ediţie de lângă Arad?
Dan&Cristina: Dificilă, relații umane complicate, dar plină de oameni talentați și doritori să învețe meserie.
Anul acesta, opțiunea juriului cu tinerii cineaști a mers către…
Dan: Wild Berries, filmul realizat de Romulus Balazs (Franța), Marianna Vas (Ungaria) și Hedda Bednarszky (România),care a fost desemnat cel mai bun documentar al celei de-a XII-a ediții.
,,Călătoria senzorială a unui băiat singuratic care, rătăcind în propriul lui univers, se apropie din ce în ce mai mult de necunoscut’’ i-a impresionat pe membrii juriului. Criticul francez Leo Soesanto, cineastul portughez Miguel Ribeiro, cineastul Laurențiu Damian, scenaristul Răzvan Rădulescu și regizorul Titus Muntean au decis numele filmului câștigător cu unanimitate de voturi. ,,Ilustrarea unei lumi prin intermediul acțiunilor unui personaj și adăugarea valorii cinematografice întregului proces’’ au stat la baza motivației juriului în acordarea premiului în valoare de 1.500 de Euro, oferit de Farmexim.
De altfel, cele cinci filme au fost proiectate la Cinema Arta din Arad.
Seara a început cu Ferry Tale, filmul în care ,,timpul și sunetele traversează Mureșul pe podul plutitor împins de curenți. Bărbatul care manevrează bătrânul feribot alături de câinele lui se află într-o perpetuă mișcare între cele două maluri, împărtășind discuții și tăceri cu pasagerii aflați la bord’’. Prezenți în sală, Michal Shanny (Israel) și Quan Nguyen Hong (Vietnam) au fost primiți cu aplauze și s-au declarat încântați de experința de care au avut parte în cadrul atelierului. Răzvan Rădulescu s-a arătat impresionat de imaginile năucitoare surprinse de Michal.
No Body, filmul realizat de Bahar Shoghi (Iran) și Mihnea Rareş Hanțiu (România), a reușit să emoționeze, încă din primele secunde, publicul prezent în sală. Documentarul spune povestea ,,băiatului care s-a înecat în Mureș, iar trupul lui încă nu a fost descoperit. Bântuit de speranțe și temeri, tatăl său face tot ceea ce-i stă în putință pentru a-l găsi’’. Jurații au fost impresionați de alegerea subiectului și de modul în care râul a fost transformat, la rândul lui, într-un personaj important.
La umbră sub salcii
,,Emoții și conflicte ies la suprafață atunci când un fiu tulburat o întâlnește pe mama sa’’, în filmul realizat de Jasmina Beširević (Croaţia), Iulia Stoian (România) și Quan Nguyen Hong (Vietnam). Something About Love a fost primit cu entuziasm, iar juriul a apreciat în mod deosebit dinamica dintre cele două personaje și maniera în care cei trei cineaști au reușit să o ilustreze.
,,E ceață de dimineață. Hainele sunt agățate la uscat pe sârmele colorate și nu se aude aproape niciun sunet. El iese din casă și o lasă dormind. Singura legătură dintre ei rămâne timpul infinit petrecut împreună, cei opt copii ai lor și turma de vaci pe care o au în grijă. Uneori, să-ți accepți soarta se poate dovedi altfel decât te-ai fi așteptat.’’ Personajele din Monologue au atras atenția juriului internațional, care i-a felicitat pe Stefan Pavlovic (Olanda), Aylin Gökmen (Elveția). Miruna Minculescu (România) pentru curajul de a spune o poveste extrem de puternică și pentru scena impresionantă cu care au ales să încheie filmul.
Laurenţiu Damian
Leo Soesanto
Cât de bine documentaţi ţi se par tinerii din această ediţie? Îi găseşti mai bine pregătiţi sau mai slab faţă de ediţiile anterioare?
Dan: Au fost deschiși, dornici să învețe și să experimenteze. Fiecare ediţie e diferită. Talentul și pofta de muncă sunt mereu prezente, dar egourile diferă, ceea ce face repartizarea și lucrul în echipe oarecum stresante.
Am observat că după terminarea unui workshop ţineţi legătura în continuare cu ei, vă devin cumva prieteni.
Cristina: E normal, în ziua de azi, social media te îndeamnă la o legătură aproape organică. A fost familia noastră timp de 5 săptămâni şi, cu toate dificultățile, rămânem în contact. Ca în familie, ne certăm, ne împăcăm, ne urâm şi ne iubim (mai mult sau mai putin!).
Miguel Ribeiro
Răzvan Rădulescu
Titus Muntean
Cum trimiteţi filmele la festivaluri internaţionale? Multe dintre ele au făcut înconjurul lumii şi au adus acasă premii, precum The Golden Dove de la prestigiosul Festival de Film Documentar de la Leipzig, Best Film Award, Best Woman Director, Ficco International Film, Festival of Contemporary Cinema. Filme premiate au fost şi la Locarno (Ciobanul zburător de C.Muşat) la Timishort
(Gutuiul japonez de Mara Trifu), la Astra, la Nyon, dar mai ales Marele Premiu de la Cannes/Quinzaine de réalisateurs (Căutare de I.Piţurescu) în 2010.
Cristina: În general foștii participanți se ocupă de acest aspect. Noi îi putem sfătui, îndruma, cu atât mai mult cu cât am lucrat peste 20 de ani în sistemul de festivaluri internaționale. Dar asta numai dacă doresc ei.
Dan: Mulţi dintre cei premiaţi au devenit între timp nume cunoscute în lumea filmului documentar, precum Vlad Voinescu, Adina Pintilie, multipremiată în peste 35 de festivaluri prestigioase, Maria Bălănean, una dintre participantele ediţiei trecute, cu Ionaş visează că plouă, Tudor Petre, Mara Trifu, Mihai Bauman, Dragoş Hanciu, Ivana Mladenovici, Iulia Matei, Alex Radu, Răzvan Ilinca, Norbert Fodor, Marius Iacob, Corina Radu dintre români. Iar foști studenţi ca Dan Curean şi Ligia Smarandache sunt azi în funcții importante şi predau film documentar la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj. Au fost răsplătiţi peste tot cu premii pentru scenarii. Există regizori care le vorbesc tinerilor despre cum se realizează un film documentar, eu îi trimit prin sat să găsească subiecte, să înceapă să le dezvolte. Dincolo de asta e greu pentru cei care vin pentru prima dată în ţară să devină stăpâni pe povestea lor, deoarece vin într-un mediu diferit. Rolul meu este să încurajez viziunea personală a fiecăruia, să aibă propria amprentă în ceea ce fac.
O pauză între filmări
E greu, e uşor de realizat un asemenea workshop?
Dan: Este un atelier de învățat cum se face un film documentar, nu un festival... Lucrul cu adevărat important nu este cine ia premiul, ci cât au învățat ei toți la capătul celor 5 săptămâni.
Dan Nuţu oferind lecţii de viaţă şi film
Cum aţi caracteriza această ultimă ediţie?
Dan&Cristina: Anul acesta am avut parte de cea mai colorată echipă de participanți: Turcia, Vietnam, Ungaria, Olanda, Iran, Franța, Croația, Israel, România. Interesant de urmărit reacțiile participanților în functie de țările din care proveneau, dar ceea ce i-a unit a fost mai puternic decât diferențele. Dorința de a se afirma prin "cel mai bun film" i-a îndemnat pe toţi să se mobilizeze şi să se concentreze zi şi noapte pe film. Este ceea ce face mirajul acestui Aristoteles Workshop. Este complicat, covârșitor am spune, challenging, şi asta îl face să fie unic în lume. Un soi de ovni în sistemul de şcoli de film internaționale dedicate filmului documentar.
Thierry Garrel şi participanţii, bucurându-se de premii
Vise pentru viitoarea ediție, organisme care să se implice mai tare?
Dan&Cristina: Am spune că ediția aceasta a avut o susținere financiară mai variată decât în trecut, cu un mixt de subvenţii din fonduri publice (AFCN, CNC, UCIN, Dacinsara), de fonduri județene (consiliul si primăria judeţului Arad, primăria Şiria etc.) şi de sponsori privați (Farmexim, Cabinetul de avocatură Tuca şi asociați, Noumax, Mandragora).
Din păcate, aportul unui organism ca CNC a scăzut considerabil în ultimii ani, aproape cu 70% mai puţin decât în primii ani. Sigur, ca peste tot în lume, prăjitura rămânând aceeaşi, dar oaspeții fiind mai numeroși la masă, feliile sunt evident mai mici.
Dar ceea ce ne-ar plăcea este ca reprezentanți din diversele comisii şi comitete care acordă subvenții publice să facă un drum, pe banii noştri, şi să vadă cu ochii lor ce înseamnă practica acestui Workshop. E bine să înţelegi că este vorba de un fenomen unic în România, aş spune, după opinia participanților, unic în lume, şi că ai putea chiar să te mândreşti cu el în ţară.
Dar astea sunt vise căci, la ora asta, nu are chef românul de prea multe succese în domeniul cultural. Asta este cel puţin senzația noastră.
Experienţă în mijlocul lacului
Cultura română trece printr-o perioadă dificilă, uneori fiind considerată un fel de Cenuşereasă. Cum o apreciați voi, care cunoașteți lumea culturală occidentală şi care participaţi la multe festivaluri internaţionale?
Dan: Nu doresc să intru într-o polemică legată de valorile culturale actuale, dar mai ales trecute, unele ignorate, altele scoase pe tapet cu litere prea stridente în opinia mea.
În ceea ce privește workshopul Aristoteles pe care îl facem cu mare credință, iubire şi muncă de 12 ani, există un aspect care ne deranjează profund. Acesta este legat de mass-media din România. Suntem frustraţi şi întristați de totala lipsă de interes, în ciuda succesului ediției din anul acesta şi a unor filme excepționale.
Filmul documentar trebuie să provoace, să vorbească despre demnitatea în artă. Lumea artei e lumea vieții. Am mereu puterea de a mă arunca în viață. Profesorul, regizorul este obligat să dea valoarea tensiunilor oamenilor, să înțeleagă vocile ascunse ale timpului său. Într-o lume stăpânită de oameni care nu iubesc cultura, singura șansă a artei este să continue.
Podul, subiect de documentar
Interesul mass-media este egal cu zero. Cu excepţia unor preluări de comunicate de presă, nu a existat nici cea mai mică solicitare pentru un interviu sau vreun reportaj live sau înregistrat. Niciun jurnalist nu a găsit destul de important acest eveniment, pentru a se deplasa cu o echipă la noi la Bata sau la prezentarea filmelor la închiderea de la Arad, de la Cinematograful Arta. Cred că ar fi trebuit să "creem" o catastrofă, să fie o bombă în timpul workshopului pentru a-i scoate pe aceşti "jurnalişti" din confortul lor de vară mult prea caldă.
Cristina: Am angajat un ataşat de presă care s-a izbit de refuzuri, de un total dezinteres, de profundă lipsă de profesionalism. Cum să educi prin jurnale şi TV dacă la un astfel de eveniment de prestigiu, la care au participat mari experți din lumea filmului documentar, jurnaliști şi reprezentanţi de festivaluri internaţionale, nu a venit NIMENI şi nu a mediatizat niciun jurnalist evenimentul care a avut loc în regiunea lui? Am răscolit pe posturile locale şi cred că ar fi meritat în noianul de emisiuni "educative" regionale să existe 3 minute de știri acordate acestui eveniment. Chiar nu înţeleg cum posturi pe care le respect, care au dedicat anul trecut o importantă fereastră filmului documentar din România, nu au avut curiozitatea unei scurte vizite în judeţul Arad, cu atât mai mult cu cât există o antenă la Timișoara.
Pe bac în mijlocul lacului
Nu aş vrea să am aerul că mă lamentez sau că dau lecții, dar am revenit în ţară de un an şi am, după peste 40 de ani trăiți în Occident, încă respectul legat de o informaţie judicioasă şi obiectivă a presei şi TV şi de o minimă încercare de justă educare a cetățenilor acestei ţări. Eu cred că merită de făcut acest efort, pentru noi, pentru ei, pentru cei ce ne vor succeda.
Filmări la apusul soarelui
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
