Dan Diaconescu nu are timp să-și repare dinții de la natură
Dan Diaconescu, câștigător al licitației pentru preluarea a 54,8062% din acţiunile combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, este nevoit să afișeze un zâmbet voalat, deoarece nu dispune de timp pentru a-și repara dinții ”puțin strâmbi, de la natură”.
Aflat în direct la România TV, Dan Diaconescu a primit zeci de întrebări de la telespectatori legate de privatizarea Oltchim şi planurile sale legate de combinat, precum și unele atipice, inclusiv cea referitoare la dantura sa.
Un telespectator i-a adresat patronului OTV, prin intermediul stireata@rtvnet, următoarea întrebare: "Într-o emisiune spunea că România are un preşedinte chior. Va avea România un preşedinte ştirb? De ce vrea să rămână ştirb?".
Pe cât de directă a fost întrebarea, și răspunsul lui Diaconescu a fost unul promt și neașteptat: "Când să îmi mai pun eu dinţii? Mă rog, eu n-am dinţi defecţi, ci doar puţin strâmbi sau deformaţi, daţi mai încolo, de la natură. Când să îmi mai repar eu dantura dacă eu de trei zile nu dorm, alerg de la o bancă la alta, de la o administraţie fiscală la alta să scot tot felul de chitanţe. Azi-noapte pe la 3, când vroiam să mă culc, m-a sunat dl Vulpescu să vin la minister. Eu care eram regele audienţei, mă trezeşte nu ştiu care ministru să mă duc noaptea, la el la birou."
După cum a anunțat vineri președintele OPSPI, Remus Vulpescu, Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8062% din acţiunile combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, după ce acesta a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.
În maximum 10 zile, câștigătorul licitației trebuie să depună banii pentru a achita contravaloarea Oltchim, deși, potrivit unei informații apărute pe surse la România TV, sâmbătă, Dan Diaconescu nu ar avea cele 203 milioane de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News