Dan Dascălu, Partener în cadrul D&B David şi Baias, a lansat o carte dedicată contenciosului fiscal
Dan Dascălu, Partener în cadrul firmei de avocatură corespondente a PwC în România, D&B David şi Baias, a lansat azi cartea Tratat de Contencios Fiscal , o amplă lucrare dedicată procedurii fiscale şi litigiilor fiscale din România.
Dan Dascălu, Partener în cadrul firmei de avocatură corespondente a PwC în România, D&B David şi Baias, a lansat azi cartea Tratat de Contencios Fiscal, o amplă lucrare dedicată procedurii fiscale şi litigiilor fiscale din România.
Volumul, apărut la editura Hamangiu, are la bază lucrarea de doctorat a lui Dan Dascălu, susţinută magna cum laudae în cursul anului 2013 sub îndrumarea profesorului universitar dr. Viorel-Mihai Ciobanu de la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti.
„Originile acestei lucrări se regăsesc cu mai bine de un deceniu în urmă atunci când am făcut parte dintr-un colectiv de specialişti care a lucrat alături de reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice la ceea ce trebuia să fie un Cod de Procedură Fiscală, iar la scurt timp apoi, am considerat utilă publicarea unui studiu care să reliefeze problemele practice cu care s-ar putea confrunta contribuabilii în aplicarea noului act normativ. După publicarea acelui studiu în 2005, am simţit nevoie să adâncesc cercetarea, tratând inclusiv doctrina românească interbelică din domeniu, dar şi practica europeană fiscală contemporană sau mai veche, iar prilejul pentru o lucrare de mai mare anvergură a fost admiterea la Școala doctorală a Facultăţii de Drept din cadrul universităţii Bucureşti, sub coordonarea Domnului Profesor Ciobanu, căruia ţin să-i mulţumesc şi pe această cale pentru sprijinul şi îndrumarea pe care mi le-a oferit pe parcursul realizării lucrării”, a declarat Dan Dascălu, autorul volumului lansat astăzi.
„Dan Dascălu este unul dintre cei mai buni specialişti români în procedură fiscală, iar această lucrare monumentală va deveni fără îndoială o lectură obligatorie pentru toţi cei care se pregătesc pentru o carieră în domeniul dreptului fiscal, dar şi pentru practicieni. Dan este totodată autorul unei premiere pentru dreptul fiscal românesc – deciziile obţinute în instanţele europene prin care statul român a fost obligat la plata de dobânzi penalizatoare pentru sumele de TVA rambursate cu întârziere – fapt ce a echilibrat cu adevărat raportul de forţe dintre autorităţile fiscale şi contribuabilii români. Acest drept a fost de altfel consfinţit şi prin recent adoptata OUG 8/2014. Suntem încântaţi că avem în cadrul PwC România un specialist în drept fiscal atât de reputat”, a declarat Mihaela Mitroi, Liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC România.
Cartea se bazează pe o abordare interdisciplinară, tratând subiecte de drept financiar, fiscal, drept administrativ, îndeosebi cele legate de contenciosul administrativ, dar şi al dreptului procesul civil. De asemenea, lucrarea detaliază dificultăţile întâlnite în legislaţia de procedură fiscală românească subliniind interpretările diferite din jurisprudenţă, dar şi opiniile contradictorii din doctrină.
În fine, Dan Dascălu propune mai multe soluţii de îmbunătăţire a legislaţiei fiscale din România cum ar fi prevenirea şi combaterea situaţiilor curente de întârziere exagerată a soluţionării contestaţiilor fiscale, prin recunoaşterea dreptului contribuabilului la soluţionarea directă a disputei în faţa instanţelor de judecată.
„Multe dintre concluziile acestei lucrări izvorăsc de la problemele practice cu care m-am confruntat reprezentând clienţii D&B David şi Baias şi PwC România de-a lungul a peste 15 ani de experienţă. Iar miza acestei cărţi este până la urmă îmbunătăţirea şi clarificarea legislaţiei de procedură fiscală şi a practicii judecătoreşti aferente acesteia, în aşa fel încât să prevenim şi diminuăm fenomenul contenciosului fiscal, ceea ce cred că este spre binele tuturor celor implicaţi– atât contribuabili, cât şi stat, prin autorităţile fiscale şi instanţele judecătoreşti chemate să soluţioneze disputele fiscale”, a conchis Dan Dascălu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News