Data actualizării:
Data publicării:

Dan Bittman, după ce România a pierdut trei mari lăutari din cauza Covid-19: La noi cam astea sunt vârstele când cineva își ia la revedere de la viață

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Sursă foto: Facebook Dan Bittman
Sursă foto: Facebook Dan Bittman

Dan Bittman a făcut din nou o serie de declarații controversate, criticând măsurile impuse de autorități. Vezi ce a putut să spună despre moartea celor trei mari lăutari, care au fost răpuși de COVID-19.

"Mă plâng de măsuri absurde, mă plâng de oameni optuzi, mă plâng de faptul că cineva încearcă împotriva evidenței să ia niște măsuri absolut lipsite de logică și de sens. De asta mă plâng, și de guvernanți care sunt orbi din partea problemelor țării și măsuri luate anapoda, de asta mă plâng. Nu am spus niciodată să nu respectăm legea. Eu am fost unul dintre puținii care a respectat legea. Merg cu mască, mă distanțez social. Am dreptul la comentarii, da, și lupt pentru asta.", a declarat Dan Bittman la RealitateaPlus.

După ce a criticat măsurile luate de către autorități pentru prevenirea creșterii numărului de cazuri Covid, Dan Bittman a fost întrebat  dacă rămâne cu aceleași idei și gândindu-se la faptul că România a pierdut în ultimele săptămâni trei mari artiști, din cauza COVID-19: Nelu Ploieșteanu, Cornelia Catanga și Gabi Luncă. Răspunsul său l-a revoltat pe Bogdan Muzcoci, prezentatorul emisiunii "Jocuri de Putere", care l-a numit cinic pentru ceea ce a putut să zică.

"Dumneavoastră știți care este media vârstei în România, longevității? Vă întreb pentru că are legătură cu răspunsul. La bărbați este 68 de ani, la femei este 70. În alte țări unde oamenii au grijă de societatea în care trăiesc, această medie este mai crescută. La noi cam astea sunt vârstele când cineva își ia la revedere de la rude, de la viață. (...) voi fi și mai cinic când și dumneavoastră vă voi spune că nu puteți să îmi spuneți cu exactitate cauza morții colegilor mei, cum le spuneți dumneavoastră. Că o spune cineva, că o spune deși nu a a făcut nici măcar o autopsie, în momentul acela dați-mi voie să nu cred toate informațiile.", a răspuns Dan Bittman.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel