Data publicării:
Dan Bilzerian, jucător de poker, o ultimă extravaganță
Dan Bilzerian, jucătorul de poker devenit celebru datorită vieţii extravagante, s-a înrolat în armata armeană.
Dan Bilzerian, jucătorul de poker devenit celebru datorită vieţii sale extravagante, reflectate de postările de pe contul său de Instagram, s-a înrolat luni în armata armeană, informează DPA.
Bilzerian, de origine armeană, a sosit în Armenia, a primit cetăţenie şi s-a înrolat în armată în aceeaşi zi, a informat agenţia de presă Armenpress. Fratele său, jucătorul profesionist de poker, Adam Bilzerian, a primit la rândul său cetăţenia armeană.
Dan Bilzerian, un aventurier, culturist şi susţinător al al dreptului de a deţine şi purta arme, cunoscut pentru fizicul său musculos, dar şi pentru stilul său de viaţă opulent, va rămâne în Armenia pentru câteva zile înainte de a călători în Thailanda. Relatarea nu a precizat şi ce post va ocupa vedeta în armată, notează DPA.
Vezi și: Atac Las Vegas. Dan Bilzerian, la concert. Mărturia miliardarului - VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News