Cotidianul Daily Telegraph scrie, marţi, în ediţia sa online, că bulgarii şi românii şi-au rezervat deja locuri în autocarele care urmează să aducă mii de est-europeni în Marea Britanie. Ziarul conservator a aflat că agenţii de recrutare din Sofia le oferă muncitorilor sfaturi despre cum să exploateze beneficiile sociale oferite de Regatul Unit.
Astfel de agenţii ar fi create cu misiunea clară de a-i ajuta pe bulgari să profite cât mai bine cu putinţă de sistemul ajutoarelor sociale din Insulă.
Austria, Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg, Franţa, Malta şi Marea Britanie vor ridica restricţiile pe piaţa muncii impuse muncitorilor din cele două ţări, la 7 ani de la aderarea României şi Bulgariei la UE. La cele 8 se adaugă şi Spania, care în decembrie 2012 a primit acordul Comisiei Europene pentru a reintroduce restricţiile doar pentru muncitorii români, din cauza crizei economice şi financiare.
Daily Telegraph o prezintă pe Aleksandra Dzhongova, care conduce o agenţie pentru ocuparea locurilor de muncă cu sediul în Sofia. Aceasta se declară conştientă de faptul că există firme făcute special pentru ca nou-veniţii să exploateze serviciile sociale, nu să-şi caute un loc de muncă.
Dna. Dzhongova ajută anual aproximativ 300 de bulgari să-şi găsească o slujbă în Regatul Unit. Ea susţine că bulgarii nu fură munca britanicilor, ci mai degrabă o fac pe aceea pe care cetăţenii Regatului Unit o refuză.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video