Data publicării:
Dacian Cioloș, plângere penală împotriva lui Carmen Dan
Dacian Cioloș a depus o plângere penală împotriva ministrului Carmen Dan și a Jandarmeriei după violențele de la proteste.
Potrivit România TV, Dacian Cioloș a anunțat că în urmă cu puțin timp decizia de a depune o plângere penală împotriva ministrului Carmen Dan și a șefilor Jandarmeriei.
Fostul premier spune că nu este admis ca autoritățile care trebuiau să se întoarcă împotriva lor, drept pentru care trebuie să se afle tot ceea ce s-a întâmplat în Piața Victoriei, iar acest lucru nu se poate face decât prin cercetări.
Ca atare, cei din partidul lui Dacian Cioloș împreună cu fostul premier au decis să depună un denunț penal pe numele ministrului de Interne Carmen Dan, pe numele șefului Jandarmeriei, dar și pe numele prefectului Capitalei Speranța Clișeru, cea care a dat ordinul de intervenție a Jandarmeriei.
Dacian Cioloș susține că aceștia trebuie să lămurească modul în care au acționat jandarmii, acesta fiind motivul plângerii penale. Totodată, într-un atac la Liviu Dragnea, Cioloș spune că liderul PSD trebuie să își asume responsabilitatea morală, dar și politică, pentru tot ceea ce s-a petrecut în Piața Victoriei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News