Data publicării:
Dacian Cioloș îi dă cu flit Alinei Gorghiu. Alegerile locale, tranșate
Dacian Cioloș a declarat marți că nu este democratic ca guvernul să dea Ordonanță de Urgență pentru modificarea legii alegerilor locale în două tururi de scrutin, așa cum dorește PNL.
"E o decizie politică. E o lege pe care Parlamentul a votat-o. S-a decis printr-o înțelegere politică. Guvernul pe care îl conduc e independent, nu este implicat politic, nu cred că este democratic ca acest guvern să modifice o lege adoptată prin înțelegere politică", a declarat Dacian Cioloș.
Biroul Politic Național al PNL a decis luni să-i înainteze premierului o propunere în sensul aprobării printr-o ordonanță de urgență a prevederii privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, a anunțat copreședintele liberalilor Alina Gorghiu, într-o conferință de presă, la finalul reuniunii.
[citeste si]
"Un al doilea lucru pe care l-am decis astăzi este legat de alegerile locale în două tururi de scrutin. Cred că este cel mai important proces pentru comunitățile locale care va avea loc în acest an, vorbesc de alegerea primarilor. Și, este, de altfel, primul scrutin după manifestațiile cetățenilor de la finalul anului trecut. Una din revendicările concrete pe care aceștia le-au avut a fost revenirea la un proces electoral bazat pe două tururi de alegeri. Este o idee pe care noi am susținut-o fără rezerve, am avut două rezoluții în forurile de conducere ale PNL. Am avut un proiect de lege care și acum se află în comisia de cod electoral. Și, din păcate, trebuie să mărturisesc, și eu și colegii mei nu am avut numărul suficient de parlamentari pentru a urni acest proiect în Parlament", a declarat Gorghiu.
Potrivit copreședintelui PNL, "principalul adversar al acestui proiect, care ține de legitimitate, de reprezentativitate, de democrație, este PSD".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News