Data publicării:

Dacia crește în vânzări

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Economie
WhatsApp

Vânzările de autoturisme Dacia au înregistrat în aprilie un avans de 14,7% în Europa, iar cota de piaţă a producătorului de automobile a urcat la 4%, de la 3,4% în perioada similară din 2018, conform statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) publicate vineri.

Datele statistice sunt valabile pentru ţările Uniunii Europene şi cele ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.

Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat luna trecută la 53.446 de unităţi, în creştere faţă de aprilie 2018 (46.603 vehicule).

Grupurile franceze Renault şi PSA au raportat în aprilie o creştere a vânzărilor de 1,4% şi, respectiv, 1,3%, în timp ce livrările companiei germane Daimler au urcat cu 4,7%. Alţi producători auto au înregistrat scăderi, de la minus 17,1% la Nissan la minus 5,1% la Ford şi minus 3,4% la grupul Volkswagen.

În primele patru luni din acest an, livrările de autoturisme Dacia au înregistrat o creştere de 13% în Europa, iar cota de piaţă a producătorului de automobile a urcat la 3,6%, de la 3,1% în perioada similară din 2018. Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat la 198.811 de unităţi, în creştere faţă de perioada ianuarie - aprilie 2018 (175.863 vehicule).

Grupurile Renault şi Daimler au raportat în primele patru luni din acest an o creştere a vânzărilor de 0,7%, şi, respectiv, 0,05%, în timp ce restul marilor producători auto au înregistrat scăderi, de la minus 25% la Nissan la minus 9,1% la Ford şi minus 0,06% la PSA.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel