Dacă ai mâncat covrigi cu mac și ești verificat cu aparatul drugtest, nu ți se mai face dosar penal, dar rămâi fără permis. Anunțul Poliției
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Unsplash
Unsplash
Gata cu dosarele penale! Rămâi doar fără permis.

Semințele de mac, energizantele sau anumite medicamente pot genera rezultate fals pozitive la testele antidrog. Astfel, mulți șoferi, până acum, ajungeau să aibă dosar penal.

Având în vedere informațiile prezentate în spațiul public, privind posibilitatea de a fi reținut permisul de conducere, după administrarea unor medicamente, Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele:

„Prin O.U.G. nr. 84/2024 au fost reevaluate mecanismele privind verificarea consumului de băuturi alcoolice sau de substanțe psihoactive.

În concret, în cazul conducătorilor de autovehicule care refuză să se supună testării în vederea stabilirii consumului de alcool ori de substanțe psihoactive, aceștia sunt conduși la cea mai apropiată unitate medicală, pentru a li se recolta mostre biologice. 

În lipsa unor indicii cu privire la prezența în organismul acestora a substanțelor psihoactive ori a băuturilor alcoolice, pentru a nu permite conducătorilor de vehicule continuarea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice, în scop preventiv, a fost instituită măsura retragerii permisului de conducere până la data primirii rezultatului analizelor toxicologice de laborator, nefiind vorba, în această situație, despre săvârșirea unei fapte penale, respectiv de întocmire a unui dosar de cercetare penală.

Această măsură a retragerii permisului de conducere este justificată în contextul necesității de a ocroti viața, integritatea corporală și sănătatea persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public.

De asemenea, este necesar a se preciza faptul că majoritatea conducătorilor auto cunosc efectul alcoolului și al drogurilor, însă o categorie aparte de substanțe ce afectează capacitatea de a conduce un autovehicul o reprezintă medicamentele. 

Astfel, se impune ca, anterior conducerii unui vehicul, să fie studiat ambalajul medicamentelor administrate, întrucât în compoziția acestora pot exista anumiți compuși ce determină apariția de efecte psihoactive și care pot fi depistați cu ajutor aparatelor drugtest, chiar dacă persoana în cauză nu a consumat droguri.  

Potrivit informațiilor furnizate de către structurile rutiere teritoriale, la nivel național, în perioada 2021 – 2023, au fost infirmate aproximativ 15-20% din totalul mostrelor biologice prelevate conducătorilor auto depistați pozitiv la testele efectuate cu aparatele drugtest”.

Apropo de acest subiect, în trecut, l-am contactat pe Titi Aur și l-am întrebat ce ar trebui să facă șoferii, ținând cont că riscă dosar penal doar pentru că, de exemplu, au mâncat un covrig cu mac. Desigur, dacă un șofer este periculos și merge pe șapte cărări să i se facă test, dar dacă nu a consumat nimic, poate un șofer să refuze, așa cum se sfătuiesc șoferii între ei pe grupurile de socializare?

„Recomandarea mea este așa: Șoferul să îi spună polițistului, pe un ton foarte politicos și foarte frumos, că dorește să facă analize la spital, că nu acceptă testul, deoarece consideră că testele au eroare. Mai mult, în cazul în care acest test va ieși pozitiv, polițistul este obligat să îi ia permisul până ce îi iese analiza de sânge, care poate să apară și după 1 an”, a spus Titi Aur pentru DC News.

„Dacă aș fi în situația aceasta, eu așa aș face: Îi spun, politicos, că nu accept testul pentru că știu că pot fi erori, îi spun că nu este el, polițistul, vinovat, că nu am o problemă cu el. Prin urmare, mergem să facem analizele și când vine rezultatul, voi ști că nu am fost drogat și cu asta basta. Dacă m-a oprit la control, ok, merg frumos să fac analizele de sânge. Aceasta este singura soluție!', a mai zis Titi Aur.

„În concluzie, sfatul meu, ca să te protejezi, să fie și legal, este să spui că nu refuzi să fii verificat, testat, dar nu în acest mod, nu cu acest test în stradă, ci la spital, prin analize. Asta este, pierdem timp, dar mergem la spital și când vin rezultatele probelor vedem exact.', a mai zis Titi Aur, la DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel