Cutremur în largul coastelor Noii Zeelande
Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 s-a produs marţi în largul coastelor Noii Zeelande, unda seismului fiind resimţită la Wellington, a anunţat Institutul american de Geofizică USGS, relatează AFP.
Seismul s-a produs la ora locală 22.36 (marţi, 13.36, ora României), la aproximativ 105 kilometri sud-vest de New Plymouth (Insula de nord) şi la aproximativ 173 de kilometri de capitala Wellington, unde, de asemenea, a fost resimţit, potrivit unui corespondent AFP. Epicentrul s-a situat, în schimb, la foarte mare adâncime, aproxiamtiv 236 de kilometri, informează Mediafax.
Noua Zeelandă a fost afectată în septembrie 2010 şi februarie 2011 de două cutremure puternice, care au devastat regiunea Christchurch, de pe insula de sud. În urma celui de al doilea cutemur au murit 185 de persoane.
Ţara, situată pe Centura de Foc a Pacificului, la întâlnirea plăcilor tectonice australiană şi a Pacificului, înregistrează până la 15.000 de cutremure pe an.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News