CUTREMUR în Croația. România trimite ajutoare umanitare
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Opt camioane și două microbuze pleacă spre Pretinja, Croația.

Valoarea ajutoarelor umanitare trimise de România este în valoare de 640.000 de lei. Convoiul se va deplasa pe ruta Arad-Budapesta-Zagreb, sosire estimativă în punctul de frontieră Letenye-Zelengaj (Ungaria/Croația), aproximativ ora 11.00.

În data de 29 decembrie 2020, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Croația pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere că regiunea orașului Petrinja a fost lovită de un cutremur cu magnitudinea de 6.2 pe scara Richter, la ora locală 12:19 (13:19 ora României), se arată într-un comunicat de presă. 

”Delegația României participantă la misiune va fi formată din reprezentanți ai Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (21 pers) și ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (8 pers)”, precizează IGSU. 

Transportul se asigură în perioada 30.12.2020 – 04.01.2021, cu mijloace auto aparținând IGSU și ANRSPS, iar ajutorul umanitar va consta în bunuri de primă necesitate, respectiv:

- 14 containere de locuit;
- 50 corturi;
- 100 paturi;
- 100 saltele;
- 200 saci de dormit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel