Data actualizării:
Data publicării:

CUTREMUR cu Teodorovici: ”Orban să mă ia pe mine. Pun funcția la bătaie! Mă las de politică!”

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp

Eugen Teodorovici susține că așteaptă un telefon din partea premierului Ludovic Orban și își pune „funcția la bătaie”.

Totul a pornit în urma unei discuții cu Daniel Fenechiu.

„De unde să luăm zeci de mii? Dumneavoastră vă auziți?! Zeci de mii de ventilatoare!?", i-a spus Daniel Fenechiu lui Eugen Teodorovici, joi, la Antena 3.

„Uitați, facem altceva: domnul Orban poate să mă ia pe mine, să mă desemneze coordonator pe această problemă de a aduce României echipamente? Vă spun că maxim în două luni aveți tot în România, tot, tot! Are această dorință de a face bine România?", a spus Eugen Teodorovici.

„Eu aștept telefonul domnului Orban. Cu mare drag, merg acum la Guvern și îi dau exact toate soluțiile. Dacă vrea să salveze vieți în România", a adăugat Teodorovici.

„Dacă PSD construia cele șapte spitale...", a intervenit Fenechiu.

„Lăsați PSD, ocupați-vă de români", a spus Teodorovici.

„Eu, astăzi, merg și nu plec de la Guvern până nu pun pe masă un document clar, care se poate aplica imediat. În maxim două luni, aveți în România tot ce e necesar! Îmi pun funcția la bătaie și tot ce vreți dumneavoastră... Mă las de politică în România", a zis el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel