Data publicării:

Custodele Coroanei, MS Margareta, la Braşov: Am simţit speranţă din nou, am simţit energie pozitivă

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Facebook
Foto: Facebook

M-am simţit inspirată, simt speranţă din nou, a fost mesajul transmis, joi, la Braşov, de Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, la finalul vizitei sale care a inclus o întâlnire cu cadrele didactice şi studenţii Academiei Forţelor Aeriene 'Henri Coandă' şi cu voluntarii filialei locale a Crucii Roşii şi reprezentanţii autorităţilor publice locale. 

'M-am simţit acasă, am simţit speranţă din nou, am simţit energie pozitivă. După ce Covid-ul ne-a adus diferenţe de opinie şi am fost despărţiţi, pentru că am stat acasă, acum am putut să ne întâlnim din nou. Şi cum am spus şi la Academia militară, m-am simţit inspirată văzând pe toată lumea împreună pentru ceva care este mai mare decât noi, când nu ne gândim la noi. Am persoane pe care le cunosc şi care spun 'vrem să ne întoarcem la normalitate', dar cum a spus ministrul Apărării, care este un om foarte inteligent, trebuie să creăm noi această realitate şi aici se creează această realitate nouă, unde ne gândim la alţii. (...)

Dacă creăm această energie cum este la Braşov, putem să depăşim aceste momente dificile', a declarat Majestatea Sa Margareta la finalul întâlnirii de la sediul Crucii Roşii Braşov. Custodele Coroanei a vrut să afle de la reprezentanţii autorităţilor locale cum au făcut faţă provocărilor legate de gestionarea situaţiei refugiaţilor ucraineni, iar la finalul discuţiilor s-a declarat impresionată de modul în care acestea au conlucrat cu societatea civilă şi, în speţă, cu Crucea Roşie, atât pentru a oferi nu doar adăpost şi hrană acestora, ci şi pentru integrarea ucrainenilor care rămân în Braşov pentru o perioadă de timp, cât şi pe perioada pandemiei.

'Oameni curajoşi şi patrioţi inspiră'

În cadrul întâlnirii de la Academia de Aviaţie 'Henri Coandă', Custodele Coroanei le-a transmis un mesaj similar studenţilor şi cadrelor didactice, subliniind că sunt 'oameni curajoşi şi patrioţi' care 'inspiră'.

'Eu vă mulţumesc pentru cine sunteţi şi ceea ce faceţi', a spus Majestatea Sa, rugată, de reprezentantul studenţilor, să le ofere un sfat viitorilor ofiţeri şi care i-a mulţumit pentru prezenţă.

În cadrul discursului ţinut în faţa studenţilor instituţiei de învăţământ superior militar, principele Radu a subliniat relaţia, existentă dintotdeauna, între Casa Regală şi Armată şi eforturile familiei regale de a sprijini integrarea în NATO a României.

'Acum îşi dau seama atât societatea civilă şi clasa politică, precum şi apărătorii patriei ce important a fost gestul regelui Mihai de a merge în ţările membre NATO (...) să susţină integrarea României. (...) E limpede azi că această calitate, de membru NATO, a fost crucială', a punctat principele Radu. Majestatea Sa Margareta şi principele Radu se vor afla vineri la Sinaia, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel