Data publicării:

Curtea franceză: Sarkozy a depășit bugetul în campania din 2012

Autor: Colaborator Extern, colaborator_extern | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a pierdut lupta, joi, împotriva unei decizii de către auditorii alegerilor, care au constatat că partidul său conservator UMP a depășit peste bugetul aocat în timpul campaniei sale electorale din 2012.

Eliza Cristina Cioacă

Decizia Consiliului Constituțional împotriva lui aruncă opoziția UMP (Uniunea pentru Mișcarea Populară) în criză financiară, deoarece a fost obligată să returneze 11 milioane de euro (14 milioane dolari) din banii statului care i-au fost alocați, ca o pedeapsă pentru rularea peste buget.

Aceasta este cea mai recentă lovitură primită de partid după un an tumultuos, care s-a destrămat în două, într-o luptă de conducere aprinsă în urma înfrângerii lui Sarkozy de către socialistul Francois Hollande, relatează Alexandria Sage pentru uk.reuters.com. Hollande a câștigat alegerile, desfășurate în două tururi, la 22 aprilie și 6 mai. El a obținut în al doilea tur de scrutin 51,6% din voturi. În data de 15 mai și-a început mandatul de Președinte.

De asemenea, această decizie a Consiliului Constituțional creează alte probleme pentru Sarkozy, care a lăsat de înțeles că reflectează la o revenire în alegerile din 2017, însă a fost implicat într-o serie de cazuri juridice.

Într-un protest rapid la acest demers, Sarkozy a spus că renunță la postul său în calitate de membru al Consiliului Constituțional, un organism care ia decizii cu privire la problemele constituționale, inclusiv a disputelor electorale și dă în mod automat titlul de membru pentru ex-președinți.

În Franța, finanțarea alegerilor este izolată, donațiile mari sunt interzise și statul subvenționează cheltuielile de campanie.

Consiliul, care a numărat 12 membri, inclusiv Sarkozy, a susținut în decembrie 2012 alegațiile câinelui de pază financiar referitoare la campania lui Sarkozy în timpul confruntării cu Hollande, că ar fi depășit bugetul alocat de 22,5 milioane de euro.

În timp ce câinele de pază a calculat cheltuielile suplimentare la 300.000 de euro (389.000 dolari), Curtea a declarat că Sarkozy a avut supra cheltuieli în valore de 466.118 de euro, sau 2,1 la sută deasupra tavanului.

Sarkozy se confruntă cu o serie de probleme juridice, inclusiv un control atent asupra finanțării campaniei lui din 2007. El se confruntă, de asemenea, cu o anchetă de fraudă pentru favoruri politice, un scandal de finanțare campanie în care este implică mai bogată femeie din Franța și alta care presupune posibile mite pentru vânzările de submarine către Pakistan din anii 1990, când a fost Ministru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel