Data publicării:
Procesul lui Dumitru Buzatu se reia de la zero
Procesul lui Dumitru Buzatu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, se reia de la zero la Curtea de Apel Iași.
Magistraţii de la Curtea de Apel Iaşi au decis, marţi, reluarea judecării în faza camerei preliminare a unor excepţii ridicate de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, în contextul dosarului în care este acuzat că ar fi primit 1,2 milioane de lei ca mită de la un om de afaceri din judeţ.
Motivul: unul dintre judecători a intrat în concediu medical
Instanţa amânase anterior luarea unei decizii în acest caz. "Având în vedere faptul că unul dintre membrii completului de judecată se află în concediu medical pentru o perioadă lungă de timp, fiind imposibilă reunirea completului pentru deliberare, apreciind că se impune reluarea dezbaterilor pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată, în temeiul art. 395 alin. 1 din Codul de procedură penală, repune cauza pe rol şi stabileşte termen la data de 26 septembrie 2024", se arată în decizia Curţii de Apel Iaşi, notează Agerpres.
Reamintim faptul că Dumitru Buzatu a fost arestat preventiv pentru luare de mită, pe 23 septembrie 2023, în urma unei decizii date de Tribunalul Vaslui. Tribunalul Vaslui a decis, pe 15 aprilie 2024, plasarea în arest la domiciliu a fostului lider PSD Vaslui, acuzat de luare mită, aflat până atunci în arest la Penitenciarul Vaslui. El a părăsit pe 17 aprilie detenţia. La sfârşitul lunii iunie, Buzatu a fost plasat sub control judiciar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News