Data actualizării:
Data publicării:

Cursuri suspendate la Medicină. Rafila, propunere EXPLOZIVĂ: Anul universitar, prelungit!

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Alexandru Rafila
Alexandru Rafila

Purtătorul de cuvânt al Universității de Medicină, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a vorbit despre suspendarea cursurilor de la Facultatea de Medicină din București, din cauza COVID-19.

"În primul rând, Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" a pus în practică o dispoziție a Departamentului pentru Situații de Urgență pe care a și anunțat-o de dimineață domnul secretar de stat Arafat, și în consecință noi trebuie să ne conformăm și scopul acestei măsuri este de a limita riscurile și chiar de a le evita, de transmitere a infecției de către studenții, către pacienții cu care ar fi interacționat sau cu personalul medical. Chiar dacă dispoziția se referă doar la activitățile de stagiu, clinică, stagiu practic, având în vedere că și cursurile se desfășoară tot în spitale și nu poți să separi fluxurile pentru curs de fluxurile de interacțiune cu pacientul, atunci aceasta a fost decizia", a declarat Alexandru Rafila, în direct la Realitatea Plus.

Măsură pentru recuperarea cursurilor

"Decizia Departamentului pentru Situații de Urgență este până în 31 martie, dar bineînțeles că în funcție de contextul epidemiologic, ea poate să fie modificată sau poate să fie continuată. S-au discutat aceste elemente, pentru că cel mai important este să respectăm programul de cursuri și de pregătire practrică asupra studenților la Medicină, nu este pur și simplu o vacanță și în această perioadă se va examina posibilitatea extinderii anului universitar cu perioada care se pierde cu această interdicție. Pe de altă parte, probabil că se va dezvolta o platformă informatică care, cel puțin pentru o parte din activități, să facă posibilă activitatea didactică", a completat el.

Citește și: Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" suspendă cursurile

Extinderea măsurii și în alte centre universitare

"Măsura este obligatorie. Eu v-am spus că este ca urmare a unei decizii luate de DSU și consider că toate Universitățile de Medicină trebuie să aplice aceată măsură. Nu numai Universitățile de Medicină, ci și Facultățile, pentru că sunt zone unde există doar Facultăți, nu și Universități. Această măsură se aplică doar pentru Medicină, nu și pentru alte facultăți", a mai spus prof. univ. dr. Alexandru Rafila.

Citește și: Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" suspendă cursurile

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel