Cursuri predate la... muzeu! Orașul din România unde profesorii au luat lecții de pedagogie printre exponate
Iată cum arată programul de formare care încurajează cadrele didactice să organizeze activități de învățare în spații muzeale.
Dascălii din Timișoara au avut ocazia de a participa la un program de formare inovator, descoperind cum pot facilita contexte de învățare în muzee. În perioada 14-19 martie 2024 a avut loc programul de formare „Muzeul-spațiu de învățare” realizat de Asociația „Inițiativă în Educație” și dedicat cadrelor didactice din învățământul preuniversitar. Acesta a cuprins 16 ore de formare teoretică, dar și activități practice, jocuri în echipă, tururi ghidate și exerciții de reflecție.
Programul le-a permis cursanților să cunoască tipologia programelor de educație muzeală și etapele elaborării unui proiect educativ în muzeu, valențele educative ale patrimoniului, modalitățile teoretice și practice de interpretare a patrimoniului pentru public și comunitate, dar și metode și concepte utilizate în educația muzeală.
Activitatea de formare s-a desfășurat pe parcursul a 5 zile, timp în care profesorii au intrat în contact cu diferiți facilitatori și invitați. Dintre aceștia amintim: Sergiu Dema și Cristina Dema, muzeografi ai muzeului Stefan Jäger din Jimbolia, Alina Cristescu și Bogdan Rață, co-fondatori Kunsthalle Bega, Darius Sala și Zoran Marcov, muzeografi ai Muzeului Național al Banatului, Adriana Herman, formator Centrul pentru Formarea Continuă în Limba Germană Sibiu ș.a
Crâmpeie identitare: farmecul vieții șvăbești
În cadrul programului de formare a fost realizată și o cartografiere a muzeelor din Timișoara, iar profesorii au descoperit oferta educațională a acestora. De asemenea, cadrele didactice participante au avut ocazia de a exersa medierea culturală în cadrul expoziției „Crâmpeie identitare: farmecul vieții șvăbești”, organizate în proiect.
„Ne-am dorit foarte mult implementarea acestui proiect, deoarece credem cu tărie că educația muzeală poate fi o parte activă în formarea elevilor și că este extrem de necesară în demersurile culturale. Inițiativa noastră urmărește dezvoltarea unor parteneriate strategice între școli și instituții culturale, contribuind astfel la creșterea calității educației și la formarea unei comunități educaționale active și angajate în dezvoltarea culturală a orașului și a regiunii. Sperăm că profesorii participanți au găsit doza de inspirație necesară și materiale suficiente care să-i susțină în realizarea a mai multor activități și proiecte în muzee. Suntem recunoscători tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui program și le mulțumim muzeelor care au fost deschise colaborării. Apreciem în mod deosebit continuarea parteneriatului cu Muzeul Național al Banatului și suntem recunoscători pentru turul oferit de Muzeul de Artă din Timișoara.”, a declarat Andrada Mazilu, coordonatorul proiectului.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte în cadrul proiectului „FORMA inEDU”. Proiectul urmărește valorificarea resurselor culturale și integrarea artei în mediul școlar prin crearea de contexte educaționale care formează și consolidează competențele pedagogice și interculturale ale cadrelor didactice și dezvoltă parteneriate și rețele culturale la nivel local și regional în perioada februarie – iunie 2024 în Timișoara.
Proiectul face parte din Programul Cultural Național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Power Station+ | Școli creative, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul de la Ministerul Culturii. Programul are scopul de a crea contexte educaționale care să promoveze învățarea interdisciplinară și să formeze cadre didactice ca mediatori culturali și transmițători ai culturii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News