Data publicării:

Cursa Tarom către Beijing, amânată pentru ianuarie, după negocieri, spune Ioan Rus

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Economie
WhatsApp

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a declarat că negocierile  cu Rusia privind acceptul de survol pentru cursele Tarom pe ruta Bucureşti-Beijing,  au fost amânate de autorităţile de la Moscova pentru luna ianuarie.

"Iniţial aveam programate discuţii cu autorităţile ruse în jurul lui 15 noiembrie, însă ne-au amânat pe anul viitor. Negocierea aceasta cu autorităţile de resort din Rusia, la solicitarea lor, se va face în ianuarie, ne vor comunica ei când. Trebuie să-ţi dea cineva dreptul de survol. Până mai adineauri, astea se aprobau extrem de rapid, în acest moment acest drept nu se mai dă atât de simplu. Am făcut toate demersurile legale" , a explicat ministrul Transporturilor, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări.

Citește și: TAROM amână zborurile spre China. Cât va costa un bilet București - Beijing

 

Acordarea dreptului de survol a devenit problematică în urma conflictului din Ucraina, care a generat tensiuni între Rusia şi statele occidentale.

Ministrul a amintit că memorandumul pentru reluarea zborurilor este semnat atât de partea română, cât şi de cea chineză.

Tarom a renunţat la linia aeriană Bucureşti-Beijing în 2003, din raţiuni economice.

În condițiile în care dreptul de survol va fi aprobat de partea rusă, o cursă directă către Beijing, fără survol,  va dura în jur de 9 ore.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel