Data publicării:

Cursă charter spre Grecia de la Târgu Mureş, din 2020

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Aeroportul Transilvania Târgu Mureş va asigura, începând din primăvara anului 2020, o cursă charter săptămânală spre Heraklion (Grecia), după succesul înregistrat de zborurile cu destinaţia Antalya (Turcia), iniţiate în vara acestui an.

'Începând din anul 2020 o să avem şi Grecia, de la Târgu Mureş. După ce am avut Turcia şi Egiptul, începem din 2020 şi cu cursele charter pentru Grecia. Este vorba de o cursă Târgu Mureş-Heraklion care va zbura începând cu data de 9 iunie', a declarat, joi, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Péter Ferenc.

De asemenea, directorul de dezvoltare al tour operatorului Paralela 45, Rodin Malcea, a precizat că parteneriatul cu Aeroportul Transilvania este unul foarte bun. 'A fost un sezon foarte bun, s-a încheiat la sfârşitul lunii septembrie, din punct de vedere a operării am avut o capacitate de transport totală de 5.525 de persoane, gradul de ocupare a fost de 95-96%, adică am transportat cam 5.250-5.300 de persoane de pe Aeroportul Transilvania Târgu Mureş, din judeţele Mureş, Harghita, Covasna, Sibiu, Bistriţa-Năsăud, Cluj.

Mulţumesc Aeroportului şi Consiliului Judeţean pentru suportul pe care l-am avut, este o colaborare deja naturală şi foarte prolifică. Am promis că dacă lucrurile vor merge bine vom aduce şi noi destinaţii. Am reuşit, din fericire, să semnăm un contract cu compania greacă Aegean, care este una dintre cele mai bune companii din Europa, pentru un zbor pentru insula Creta, cu aterizare în Heraklion. Primul zbor va fi în 9 iunie 2020 şi probabil se va termina în 15-16 septembrie, dacă totul va funcţiona cum ne dorim. Pe de altă parte, vom continua să operăm cele două zboruri pe Antalya, la fel ca şi anul trecut', a arătat Rodian Malcea, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel