"Am trecut și eu prin ritualul celei dintâi fotografii, la patru-cinci luni, stând pe burtă și absorbind dintr-o privire lumea din jur. La începutul secolului XX era însă un eveniment în sine, nu un obicei comun: părinții își duceau copilul la fotograf ca pe un bibelou mai curând decât ca pe o ființă vie, mișcătoare din mâini și din picioare.
Pentru mulți dintre părinții generației mele, fotografia aceasta inaugurală a fost singurul lucru care le-a rămas de pe urma copilului: mortalitatea infantilă se adăuga celorlalte încercări prin care treceau ei: război, sărăcie, boli fără leac, opresiuni, prigoane. Au fost generații întregi pentru care faptul însuși de a supraviețui era o victorie, un dar dumnezeiesc.
De aceea mă înduioșează fotografia de aici: nu pentru că stau acolo gol-goluț, cu ochii larg deschiși, în decorul aranjat de fotograf, ci pentru că mi-i pot imagina pe părinții mei tineri dar trecuți deja prin durerea pierderii primului lor copil, băiețelul Teodor, al cărui chip nu s-a păstrat în nicio imagine; părinții mei buni și drepți și credincioși luându-și pruncul în brațe, urcând în trăsură și mergând la Domnul Kossak, fotograful timișorean în atelierul căruia aveam să intrăm de atâtea ori mai târziu, gătiți ca în zi de sărbătoare. Părinții mei care se rugau Domnului ca cel de-al doilea copil să trăiască și făceau tot ce le stătea în putință pentru ca Domnul să le asculte rugăciunea. Mihai Șora, 7 noiembrie 2020. P.S. Vă mulțumesc tuturor pentru urări. Sunt calde mângâieri care mă bucură și îmi dau putere", a scris Mihai Șora.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto