Cuplurile internaţionale vor putea divorţa după ce lege vor
Cuplurile care decid să divorţeze vor avea un nou motiv de dispută. Comitetul pentru Afaceri Legale, din cadrul UE, a adoptat în unanimitate o reglementare care va permite cuplurilor internaţionale să aleagă legislaţia cărui stat se aplică în cazul lor.
Acest lucru înseamnă că, de exmplu, un cuplu româno-francez, stabilit în Italia, va putea alege ca divorţul să se desfășoare conform legilor din România, Franţa sau Italia.
Noile reglementări urmează să fie aprobate de miniştrii de Justiţie ai statelor membre UE, vineri şi de către plenul Parlamentului European în decembrie, la Strasbourg. Adoptarea modificărilor se face, în premieră în UE, printr-o nouă procedură de "întărire a cooperării", la care au aderat momentan 14 state membre.
Persoanele care vor dori să divorţeze în alt stat decât cel de origine vor trebui să dovedească, totuşi, o legătură strânsă cu acesta, respectiv prin rezidenţă sau naţionalitate. De asemenea, soţii trebuie să cadă de acord asupra statului în care vor oficia divorţul, informează Mediafax.
Statele membre care au adoptat procedura mai rapidă de promulgare a actului normativ sunt Belgia, Bulgaria, Germania, Spania, Franţa, Italia, Letonia, Luxemburg, Ungaria, Malta, Austria, Portugalia, România şi Slovenia. Alte state membre sunt invitate să adere la acest acord, în orice moment.
Noua legislaţie ar intra în vigoare la 18 luni după aprobarea de către statele membre. Potrivit statisticilor Comisiei Europene şi ale Consiliului Europei, în UE sunt aproximativ 122 de milioane de căsătorii, din care 16 milioane (13 la sută) sunt considerate "internaţionale".
În 2007, s-au înregistrat peste un milion de divorţuri în statele membre, din care 140.000 au elementul "internaţional".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News