Cumpărături online - Cum să eviți să devii victima unei fraude
Recomandările poliţiştilor pentru ca cetăţenii să nu devină victima unei fraude online.
Este mai comod să alegeţi produsele de pe internet, oferta e mult mai diversificată, dar toate aceste facilităţi vin cu unele riscuri pe care, dacă ţineţi cont de recomandările noastre, le puteţi evita.
Printre cele mai întâlnite fraude online se află vânzările fictive (adică postarea de anunţuri de vânzare online, iar, ulterior, după convingerea cumpărătorilor să transfere sumele de bani solicitate, bunurile nu mai sunt livrate).
De asemenea, cumpărătorii pot primi pe email, mesaje care par a fi trimise de firme sau persoane de încredere, însă adresele de email ale expeditorilor sunt modificate, astfel încât să pară legitime. Se mai folosesc adrese foarte similare (de pildă cu o literă în plus sau minus sau cu cifra 0 în locul literei O). În conţinutul mesajului poate fi introdus un link care te conduce către o pagină falsă, iar în momentul în care se introduc date precum username şi parolă, acestea pot fi furate ori se poate instala malware (una dintre cele mai întâlnite ameninţări în mediul cibernetic).
Ce trebuie să faci pentru a nu deveni victima unei fraude online?
Cumpără din surse sigure, de la firme sau magazine pe care le cunoşti sau pe care le-ai mai folosit şi verifică rating-ul vânzătorilor pe site-urile de comerţ online.
Asigură-te că transferul informaţiilor se face în mod securizat. Verifică existenţa simbolului de tip lacăt în bara URL şi foloseşte un protocol HTTPS sau SSL atunci când navighezi pe internet.
Înainte de a introduce datele cardului bancar, asigură-te că site-ul este securizat: în stânga sus va apărea un lacăt care va indica faptul că respectivul site este securizat iar adresa site-ului va începe cu HTTPS.
Este important să deţii un sistem de operare actualizat şi un antivirus, de asemenea actualizat, iar firewall-ul să fie activat. Există programe informatice ce pot înregistra caracterele tastate, astfel datele cardului bancar, precum şi alte date de identificare sau autentificare pot ajunge în posesia unor persoane neautorizate.
Fii atent la plăţile recurente (automate). Înainte de a furniza datele cardului pentru a plăti un serviciu cu reînnoire, informează-te cum poţi să încetezi serviciul plăţilor recurente.
Mulţi comercianţi online îţi vor cere să stocheze informaţiile tale de plată. Citeşte atent regulamentul, fii sigur că ai înţeles riscurile pe care le implică şi gândeşte-te de două ori înainte să iei o decizie.
Păstrează întotdeauna documentele referitoare la plăţile pe care le-ai efectuat online. Acestea pot fi folosite pentru stabilirea termenilor şi condiţiilor vânzării sau pentru a face dovada că ai plătit pentru bunuri.
Ce NU trebuie să faci?
Dacă nu cumperi un anumit bun sau serviciu, nu furniza datele cardului. În cazul plăţilor online ţi se vor solicita de către comercianţi numele înscris pe card, numărul cardului, codul CVV şi data expirării. Dacă ţi se cer şi alte informaţii, cum ar fi codul PIN, nu introdu aceste date.
În situaţia în care primeşti mail-uri prin care ţi se solicită datele cardului bancar, pentru actualizare sau pentru diferite scopuri, nu da curs acestor solicitări. Banca nu îţi va cere NICIODATĂ aceste date prin mail, iar cel mai probabil dacă vei da click pe linkul din mail, vei fi direcţionat către un site de tip phishing, care imită site-ul real al băncii unde ţi se va cere să introduci datele cardului.
Nu deschide ataşamente primite de la persoane necunoscute; acestea pot conţine viruşi sau programe de tip malware.
Când cumperi online de la alte persoane, nu trimite banii în avans. Dacă este posibil, foloseşte un serviciu cu plata ramburs.
Evită să faci cumpărături pe site-uri care nu folosesc un serviciu de tip full authentification (Verified by Visa / MasterCard Secure Code).
Nu trimite datele cardului prin e-mailuri necriptate. Unii comercianţi online din afara Europei pot cere să le trimiţi prin fax copii ale cardului şi paşaportului, drept garanţie. Nu da curs!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News