Cum vor folosi PDL şi Traian Băsescu nemulţumirile populare. Schimbarea Constituţiei
Pentru ca România să fie regim prezidenţial şi pentru ca PD-L să mai aibă şanse la guvernarea după 2012, trebuie întrunite următoarele condiţii: alegerea directă a preşedintelui, alegerea prin scrutin electoral majoritar a parlamentarilor şi puterea reală a Preşedintelui de a dizolva Parlamentul. Ceea ce Traian Băsescu anunţa, la începutul anului, la TVR, este preluat și anunțat ca prioritate de guvernare de către Emil Boc, care a decis că anul acesta "trebuie" modificată Constituţia. Cum vor folosi PDL și Traian Băsescu nemulțumirile populare, explică expertul în comunicare politică Antonio Momoc, lector la Universitatea București.
autor: Lector universitar dr. Antonio Momoc, expert în comunicare politică la Universitatea Bucureşti
”Ştim că românii vor o singură Cameră şi mai puţini parlamentari. Din media aflăm că parlamentarii dorm ori se uită la filmuleţe porno în timpul şedinţelor, că îşi votează măriri de salarii şi îşi acordă privilegii. Există o problemă reală, iar Preşdintele o rezolvă în stil personal şi în avantajul PD-L. Când cer reducerea numărului de parlamentari, Preşedintele şi Premierul sunt în consonanţă cu mass-media şi cu poporul. Poporul vrea să scape de politicienii corupţi sau leneşi. Desfiinţarea unor locuri de parlamentar şi a unei Camere par a fi soluţia la rezolvarea ineficienţei şi hoţiei parlamentare, iar Preşedintele şi premierul ştiu să le facă jocul celor mulţi. Problema de fond nu este însă numărul lor, ci modul cum au fost aleşi aceşti politicieni şi ce afaceri fac ei cu statul după ce sunt aleşi în forul legislativ. Alegerea se face printr-un sistem care nu asigură reprezentarea corectă a voturilor.
Codul electoral nu asigură o reprezentare corectă
Preşedintele ştie asta şi se foloseşte de următorul tertip: Codul electoral trebuie modificat pentru că nu asigură reprezentare corectă. Dar modificarea legii electorale se va face astfel încât parlamentarii să fie aleşi aşa cum sunt aleşi acum primarii, prin sistem majoritar. Primarii la rândul lor vor fi aleşi din primul tur, nu din cel de-al doilea (cel care obţine cele mai multe voturi în primul tur, nu neapărat majoritatea voturilor, va câştiga mandatul). În acest fel Preşedintele profită de existenţa unei probleme reale, dar o rezolvă în stil personal şi în avantajul PD-L.
Mecanismul e simplu. Știi că există un punct de vedere majoritar popular faţă de o anumită problemă socială sau politică. Pretinzi că vrei rezolvarea şi că toţi ceilalţi se opun. Eşti doar tu şi poporul împotriva opozanţilor reformei. A funcţionat la alegerile din 2009, când Băsescu se opunea „comuniştilor şi mogulilor”. A funcţionat simultan, la referendumul la care Băsescu dorea reducerea numărului parlamentarilor şi lor „le era frică de ceea ce nu vor scăpa”. A funcţionat în 2010 atunci când Guvernul dorea reforma economică şi „sindicatele vândute opoziţiei” se împotriveau. A funcţionat când Preşedintele cerea reforma statului şi tăierea salariilor şi a pensiilor, iar „bugetarii graşi” se opuneau. Un mic adevăr exista în toate astea, iar mass-media a contribuit din plin la construcţia acestor prejudecăţi. Va funcţiona acelaşi mecanism şi la revizuirea Constituţiei.
Pentru ca România să fie regim prezidenţial şi pentru ca PD-L să mai aibă şanse la guvernarea după 2012, trebuie întrunite următoarele condiţii: alegerea directă a preşedintelui, alegerea prin scrutin electoral majoritar a parlamentarilor şi puterea reală a Preşedintelui de a dizolva Parlamentul. Prima există, a doua parţial şi a treia formal. Constituţia nu va fi amendată doar sub aspectul numărului Camerelor. Legea fundamentală va fi modificată astfel încât în cazul în care Preşedintele va fi suspendat, iar prin referendum poporul îl reconfirmă în funcţie (ca în 2007), Parlamentul să fie automat dizolvat. Iar Preşedintele României s-a bucurat întotdeauna de mai multă încredere în opinia publică decât partidele sau Parlamentul.
Ceea ce pare a fi în avantajul cetăţenilor români, este de fapt în avantajul PD-L şi al lui Traian Băsescu”.
Citeşte şi:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News