Data publicării:

Cum va fi vremea în a doua şi a treia zi de Paşte

Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu
WhatsApp
vreme
vreme

A doua zi de Paște vremea va deveni ușor instabilă. Vor fi înnorări temporare în vestul şi sud-vestul ţării precum şi în zona Carpaţilor Occidentali şi Meridionali, unde local, mai ales după-amiaza, vor cădea averse şi se vor semnala descărcări electrice, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

În restul teritoriului cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa, iar fenomenele asociate instabilităţii atmosferice vor fi izolate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului şi în zona montană aferentă, dar şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 29 de grade, cu cele mai scăzute valori pe litoral, iar cele minime între 7 şi 17 grade, uşor mai coborâte în depresiuni, dar şi uşor mai ridicate în Dealurile de Vest.

 În București, cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 12...14 grade.

 Pentru marți, vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil în vestul ţării, unde izolat va ploua slab şi trecător şi va fi mai mult senin în rest. Vântul, în general moderat va avea intensificări pe parcursul zilei cu precădere în jumătatea sudică şi în zona montană. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 29 de grade, iar cele minime între 6 şi 16 grade, mai coborâte în depresiuni, dar şi uşor mai ridicate în Dealurile de Vest.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel