Data publicării:
Cum te poți proteja de canicula. Sfaturi pentru zilele toride de vară
Temperaturile ridicate pot afecta organismul fiecărei persoane, cu toate acestea există mai multe metode de a ne proteja sănătatea. Iată cum ne putem proteja de caniculă în zilele toride de vară.
Valurile de căldură sunt un fenomen din ce în ce mai grav și mai frecvent. Temperaturile ridicate provoacă riscuri pentru sănătate, astfel că în fiecare an există mii de decese la nivel global.
În urma expunerii prelungite la temperaturi ridicate pot apărea probleme precum: edem (acumulare de lichid în țesuturile organismului), sincopă (leșin), crampe musculare, epuizare termică și insolație, care pot fi chiar fatale.
În plus, pot apărea cazuri de deshidratare severă, accident vascular cerebral sau coagularea sângelui.
Este esențial ca instituțiile să se pregătească să răspundă în mod adecvat la riscurile care decurg din cauza valurilor de căldură. Pentru aceasta, cetățenii trebuie să fie corect informați despre condițiile meteorologice, resursele disponibile în materie de prevenire și îngrijiri de urgență și în ceea ce privește măsurile preventive în funcție de individ, scrie 20minutos.es.
Cum ne putem proteja de caniculă în zilele toride de vară
Există mai multe metode de a ne proteja sănătatea împotriva temperaturilor ridicate.
Este important să ne hidratăm. Specialiștii recomandă consumul a cel puțin doi litri de apă pe zi. De asemenea, trebuie să ne adaptăm condițiilor meteorologice, să evităm activitățile obositoare și să evităm să ieșim afară pe timpul zilei.
Totodată, este important ca munca și alte activități să se desfășoare în medii cu aer condiționat la o temperatură adecvată.
Dacă apar simptome grave, precum amețeli, dureri de cap, probleme respiratorii, febră mare, vărsături incontrolabile, este necesar să solicitați imediat asistență medicală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News