Cum şi-a primit Atena, capitala Greciei, numele. Duel între zeii antici
Autor: Florin Răvdan | Publicat pe: 13 mai, 13:37
WhatsApp
Fotografie creată de Hert Niks, de la Pexels
Povestea numirii capitalei Greciei Atena este unul dintre miturile fundamentale ale Greciei. 

Nu multă lume ştie că oraşul a avut mai multe nume în istoria sa de 3400 de ani. Numele original a fost "Aktiki", după primul rege al ţinutului, Aktaio. Ulterior, succesorul acestuia, Cecrops, a fost cel care a numit oraşul după propriul nume. 

Mitologia greacă spune că zeii din Olimp s-au uitat la oraşul care înflorea şi au hotărât să şi-l însuşească, de aici venind, de fapt, numele de Atena. 

Duel între zei pentru numele oraşului 

Potrivit istoriei Greciei Antice, Atena era o forţă în regiune şi a jucat un rol important în dezvoltarea şi avansarea civilizaţiei greceşti. Acum, rămăşiţele zeilor şi ale gloriei lor sunt împrăştiate în oraş. În jurul Atenei este multă mitologie, iar numele oraşului nu face excepţie. 

Conform poveştilor, totul a început cu un duel între zeii antici din Olimp pentru a decide cine va da numele oraşului. În finală ar fi ajuns Poseidon, zeul mărilor, şi Atena, zeiţa înţelepciunii, dar Zeus a intervenit pentru a evita un final violent. 

G Ad:

Zeus le-a cerut celor doi zei să îi ofere un cadou regelui oraşului, Cecrops, care era jumătate om, jumătate şarpe. Cel al cărui dar ar fi fost acceptat urmaă să numească oraşul în onoarea sa. 

Legenda spune că toţi locuitorii oraşului au fost martori când Atena şi Poseidon au venit cu cadouri pentru regele Cecrops. Primul a fost Poseidon, care cu o lovitură în stânca de pe Acropole a deschis un izvor de apă, oferind astfel calea oraşului calea succesului în război şi pe mare. Oamenii însă nu au fost încântaţi, pentru că apa era sărată, ca de mare. 

Atena, însă, a plantat o sămânţă care s-a transformat pe loc într-un măslin. Zeiţa a oferit, astfel, în mod simbolic fructele păcii şi înţelepciunii atenienilor. În plus, gestul ei a însemnat că cetăţenii urmau să aibă ulei, mâncare, dar şi lemn pentru foc sau unelte, scrie Greek Reporter. 

Atena ar fi fost votată, ulterior, de toate femeile din oraş, care erau mai multe decât bărbaţii care l-au susţinut pe Poseidon. 

Din acea zi, oraşul s-a numit Atena, iar simbolul oraşului a devenit bufniţa, care reprezintă înţelepciune. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro
Spectacola.ro
Spectacola.ro
Astrosens.ro
Astrosens.ro