Cum se depistau malformaţiile uterine acum 50 de ani. Dr. Horia Cioflan: Acum se termină în 30 de minute. Atunci, stăteai în spital o săptămână
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Fotografie creată de Vidal Balielo Jr., de la Pexels
Fotografie creată de Vidal Balielo Jr., de la Pexels
Dr. Horia Cioflan, de la Sanador, a explicat cum era descoperit cancerul de col uterin sau alte malformaţii uterine acum 40-50 de ani, când tehnica medicală nu era atât de avansată. 

"Înainte de existenţa histeroscopului, acum 40-50 de ani, pentru o malformaţie uterină care se descoperă acum în 25-30 de minute, se făcea o incizie pe burtă, se tăia uterul, se făcea plastia uterină, se cosea, iar spitalizarea era de 7 zile. Pierderea de sânge era masivă, cu recuperare greoaie, pentru că uterul este un organ intens vascularizat", a spus dr. Horia Cioflan la DC NEWS TV. 

"Diferenţa este de la cer la pământ între cele două intervenţii, iar diferenţa de timp este de 30 de ani. În anii ăştia, lucrurile au fost propulsate pe culmi fenomenale", a mai punctat medicul. 

Sanador

Cum se face îndepărtarea uterului 

Întrebat dacă îndepărtarea uterului, în cazuri grave, se poate face prin proceduri minim invazive, medicul Horia Cioflan a spus că "de cele mai multe ori aşa se face, şi aşa ar trebui să se facă. Sigur, nu e o veste fenomenală pentru pacientă, dar eu le sfătuiesc să vadă operaţia nu ca pe o problemă. Operaţia este rezolvarea problemei".

"Operaţiile de extirpare a uterului, histerectomiile, trebuie făcute cu predilecţie pe cale minim invazivă, pentru că se poate, foarte uşor! Noi sperăm să ne întâlnim cu pacientele operate de cancer genital şi peste 20 de ani!

Chiar şi în cazurile extrem de severe, aceste intervenţii permit şi păstrarea funcţiilor sexuale. De exemplu, în operaţiile de exereză largă, de extirpări largi de organe, în cancerul avansat local, se extirpă multe organe din pelvis. După ce se extirpă în totalitate, inclusiv vaginul, se reconstruieşte acest organ. Evident, lupta nu este numai pentru viaţa omului. E crucială viaţa omului, dar lupta este ca viaţa omului să fie şi de bună calitate. Şi atunci trebuie să facem tot ce trebuie pentru asta. Calitatea vieţii nu e importantă doar pentru femeia care se operează de o boală necruţătoare, dar şi pentru partenerul ei. Eu am văzut, cu mare părere de rău, familii destrămate", a mai precizat specialistul. 

CITEŞTE Şi Cancerul care şi-a păstrat porecla, în ciuda tehnicii avansate. Dr. Cioflan: E criminalul tăcut. De cele mai multe ori, operaţiile sunt aproape disperate

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel