Data publicării:

Cum scăpăm de droguri? Vine REPER şi le legalizează! Chirieac: Îşi face campanie electorală. Cu mult cinism!

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik

Analistul Bogdan Chirieac critică dur dinamica REPER în direcţia încurajării consumului de droguri în cantităţi mici, legale. Mai mult, acuză partidul că-şi face campanie electorală precoce.

Fenomenul drogurilor face tot mai multe victime în România, iar partidul lui Dacian Cioloș insistă cu legalizarea lor. Cazul din 2 Mai ne arată clar că victimele drogurilor nu sunt doar consumatorii, ci și atâţia alţi oameni care pot fi ucişi de consumatori fie în trafic, fie într-o cameră de hotel (vezi cazul Shara), fie oriunde pe stradă.

Chiar dacă USR și partidul lui Cioloș încearcă să dea vina pe Ministerul Afacerilor Interne, se pare că cele două partide au dus, în ultimii ani, o adevărată campanie de promovare a drogurilor. În 2023, s-a ajuns chiar în stadiul în care REPER a prezentat un proiect de lege pentru legalizarea consumului de canabis. „Este demonstrat faptul că pedepsele penale pentru persoanele care posedă canabis pentru consum personal nu previn și nu descurajează consumul de droguri. (…) Prin dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu în limita a 3 grame (…)”, spuneau deputații REPER atunci când au prezentat proiectul de lege.

În 2019, inclusiv USR a iniţiat un proiect de lege pentru legalizarea consumului de droguri. Florina Presadă, senatoare între 2016 și 2020, anunța că va depune un proiect de lege în acest sens iar Dan Barna, președintele USR în 2019, se declara de acord cu legalizarea consumului, potrivit Digi24.

Şi ca şi cum nu era de ajuns, REPER-ul lui Cioloș a mers chiar mai departe și a făcut reclamă drogurilor la festivalul Saga, unde în 2022 un tânăr a murit în urma consumului de droguri. Conform dc360.ro, REPER a mers la Saga, în acest an, cu un mesaj pro-droguri: „3 grame legal”, lucru pentru care există în online şi o petiţie semnată deja de peste 3000 de oameni.

Analistul politic Bogdan Chirieac a venit cu mai multe comentarii, în direct la România TV:

"Eu cred că, din punctul de vedere al REPER, momentul este foarte bine ales. Fiindcă REPER este un partid fără niciun fel de aderenţă acum, la nivel public, în România, s-a pus reflectorul pe consumul de droguri, am constatat cu stupefacţie că un număr mare de persoane foloseşte droguri în ţara noastră (2 din 10 tineri, spun statisticile oficiale) şi atunci, cu mult cinism, REPER îşi face campanie electorală.

S-a propus acum chestiunea asta cu testarea în şcoli. L-am auzit astăzi pe prefectul Capitalei, Rareş Hopincă, propunând drugtest în şcoli cu acordul părinţilor sau analize medicale... Se va strânge un pic şurubul în privinţa consumului de droguri. Poate şi poliţia se trezeşte şi mai face nişte controale, poate nişte arestări printre dealeri. Cum scapi de chestiunea asta? Vine REPER şi cei care folosesc droguri spun - uite, dom'le un partid politic care spune că legalizează!" a spus analistul politic Bogdan Chirieac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel