Data publicării:

Cum să te angajezi cu succes. Secretele unor interviuri pozitive

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Economie
WhatsApp

Piața muncii este în constantă căutare de oameni noi, iar interviurile cu angajatorul nu sunt la ordinea zilei pentru cei mai mulți oameni.

Piața muncii este în constantă căutare de oameni noi, iar interviurile cu angajatorul nu sunt la ordinea zilei pentru cei mai mulți oameni. CNN a prezentat mai multe sfaturi privind interacțiunea de succes cu angajatorul și obținerea unei slujbe mult dorite.

Nu îndepliniți toate condițiile pentru job? Nu vă speriați

Cel mai important este să aplicați pentru noul loc de muncă. Nu vă speriați dacă nu îndepliniți absolut fiecare punct necesar.

Trebuie să vă gândiți la condiții ca la o listă de dorință, a spus Barry Drexler, un expert în interviuri și un fost manager de resurse umane. Doar pentru că nu aveți un număr de ani de experiență sau un anumit skill, există alte modalități prin care să vă arătați plusurile și faptul că sunteți calificați.

Dacă sunteți sunat pentru a vă prezenta la un interviu, acest lucru înseamnă că sunteți un candidat bun pentru rol. În plus, dacă unul din dezavantajele dumneavoastră apar în conversația din timpul interviului, nu vă panicați.

Fiți pregătiți pentru această întrebare

Există o întrebare care este mai mereu prezentă în timpul unu interviu: „De ce vreți să părăsiți locul de muncă actual?". Aceasta este una standard, însă răspunsul poate dezvălui multe despre dumneavoastră. Managerii de angajări caută semnale de alarmă, de aceea trebuie să fiți pregătit cu un răspuns.

Cel mai important este să oferiți un răspuns onest și de perspectivă, evitând simultan prea multe detalii.

Întrebările dumneavoastră sunt și ele importante

Nu trebuie să uitați că un interviu pentru un loc de muncă este o stradă cu două sensuri, nu cu sens unic. Ar trebui să puneți și dumneavoastră întrebări.

Până la urmă, nu vreți să începeți să lucrați într-un nou loc, pentru a realiza mai apoi că ați făcut o mare greșeală. Există unele întrebări care dezvăluie ce fel de viață se duce la noul job, ce traiectorie a carierei veți urma și modul prin care să aveți succes.

Mereu pe locul 2?

Dacă ați reușit să fiți perfect la interviuri, iar angajatorii s-au dovedit încântați, urmează să fiți angajat. Însă, mereu primiți acel apel prin care celălalt candidat a fost doar un pic mai bun, așa că nu sunteți angajat.

Să ajungeți aproape de un nou loc de muncă, să vă imaginați deja viața acolo, iar mai apoi să aflați că nu vă veți angaja poate fi devastator. Însă, nu renunțați.

Câteodată, compania alege un candidat intern sau dorește o altă direcție pentru rolul care trebuie ocupat. Nu trebuie să intrați în depresie sau să vă scadă stima de sine, fiindcă urmarea pașilor de mai sus o să vă asigure un serviciu, în final.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel