Cum să ne ferim de hackeri. Metodele prin care îți poți ține parolele în siguranță
E nevoie de o parolă mai complicată decât 1234 pentru a scăpa de hackeri. Cum faci să reții parolele complicate, afli în articolul de mai jos.
Pentru a vă ține parolele în siguranță este în primul rând necesar ca acestea să fie complicat, iar în al doilea rând ca pentru fiecare site să aveți o parolă diferită, în nici un caz una pentru toate site-urile. Vă întrebați cum să le țineți minte pe toate? Puteți folosi un manager de parole. De cele mai multe ori această funcție este gratuită și vă poate proteja de o persoană rău intenționată.
„Există mai multe variante, inclusiv în browserul preferat, se numește manager password și aici sunt toate conturile cu parole pe care browserul le ține minte. Este valabil și pentru aplicații precum „password manager” sau „one password” și aici le poate salva pe absolut toate.
Poți folosi o variantă de autentificare în doi pași, poți să conectezi și telefonul, în momentul în care te loghezi în această aplicație primești un SMS iar acel cod îl bagi în aplicație după ce primești și parola inițială, ca să verifici că ești tu, adică trebuie să ai telefonul lângă tine. În această perioadă pentru că lucrăm foarte mult de acasă, există foarte multe riscuri să fim atacați, de fapt cea mai mare vulnerabilitate suntem noi, de fiecare dată.”, a explicat Marian Andrei pentru ProTv.
Cum află hackerii parolele noastre
„E așa numita „inginerie socială”, nu încerci să spargi parola literă cu literă, cifră cu cifră, ci pur și simplu încerc să aflu ce-ți place ție și încerc să mă împrietenesc cu tine pentru ca la un moment dat tu să-mi divulgi un secret, de cele mai multe ori așa se întâmplă, dar sunt și cazuri în care se folosește, așa se numește, „forța brută”, literă cu literă. Ca să verificați dacă ați fost atacați în ultima perioadă, de exemplu, există un site „have I been pwned”, am introdus adresa mea de mail și aici îmi spune în ce baze de date sparte a apărut adresa mea de mail, inclusiv cu parole.
Inclusiv pe iPhone, aici este kitchen, și iPhone-ul ține minte fiecare parolă pe care eu o introduc pe un site, și îmi spune aici „security recomandation”. Eu am 94 de recomandări de securitate, eu n-am făcut nimic, dar telefonul îmi ține minte, din spate, conturile, și îmi spune uite, pe google.com folosesc parola asta pe mai multe situri, ceea ce nu e recomandabil. Îmi pune, uite, că adresa mea de mail a apărut cu tot cu parolă pe o bază de date și un hacker poate să o cumpere.”, a mai explicat Marian Andrei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News