Ce se întâmplă în interiorul nostru când cineva pe care îl iubim ne părăsește? Ce ne ajută să tolerăm durerea și să o depășim definitiv și care sunt obstacolele care nu ne permit să vindecăm complet rana?

Când vorbim despre doliu, de obicei ne referim la moarte. În realitate, starea în care o persoană dragă ne părăsește și ne părăsește definitiv nu este o condiție foarte diferită din punct de vedere psihologic de cea în care ne aflăm atunci când o persoană iubită moare.

În ambele cazuri, ceea ce trebuie să ne confruntăm este durerea mai mult sau mai puțin intensă a pierderii.

Sentimentele asociate cu pierderea sunt un amestec de emoții dureroase, durere, furie, vinovăție, regret, gol și abandon. Unele dintre aceste emoții ne copleșesc ca valurile și ne lasă copleșiți, altele par să prindă rădăcini și să persistă mult timp. 

Cel mai cunoscut model de procesare a durerii din psihologie prezice că o ființă umană trece în mod normal prin cinci etape după pierderea unei persoane dragi, arată intr-un articol Centrul de Psihologie și Psihoterapie.

Faza de negare sau respingere 

Este faza în care evităm și negăm realitatea pierderii, parcă nu ne dăm seama. În această fază ni se întâmplă să ne gândim la ce s-a întâmplat și să devenim ciudați, să ne simțim ca în vis și mai devreme sau mai târziu ne vom trezi.

Acest mecanism ne protejează de a simți emoții pe care, în acel moment, le considerăm intolerabile. Inițial acest mecanism este funcțional și ne ajută să „facem timp” să ne organizăm dar pe termen lung, dacă nu evoluează în mecanisme mai mature, negarea realității poate căpăta conotații patologice și necesită intervenție profesională.

Faza de furie

În această fază, acele emoții intense și dificile pe care le-am evitat în faza anterioară încep să se manifeste. Faza de furie este faza în care credem că ceea ce ni s-a întâmplat este nedrept și greșit, ne enervăm pe cei care au „permis” să moară persoana pe care o iubeam (în unele cazuri medici, asistență medicală, rude) și medităm răzbunare.

Este o fază critică în procesul de doliu deoarece este de foarte multe ori momentul solicitării maxime de ajutor din partea persoanei dar, în același timp, pacientul nu este întotdeauna și nu automat suficient de pregătit pentru a primi ajutor. Adesea, emoțiile de furie și o condiție de închidere în ceea ce privește posibilitatea rezolvării prevalează asupra celorlalte.

Faza de negociere 

Este faza în care ne luăm înapoi viața și „negociăm” cu noi înșine și cu ceilalți în care proiecte mai putem investi în ciuda pierderii și în ciuda durerii. Este faza în care furia începe să scadă și apar emoții depresive în conștiință amestecate cu mici momente de speranță în viitor în care simțim că vrem să „salvam ceea ce poate fi salvat”.

Etapa de depresie 

Reprezintă momentul realizării conștientizării pierderii, momentul în care ne amintim de lucrurile bune trăite alături de persoana iubită și devine palpabilă disperarea pentru tot ceea ce nu vom retrăi niciodată. Ne dăm seama câte lucruri despre noi au fost „conturate” de cei care nu mai sunt acolo și gândul la pierdere ne face să ne simțim învinși și disperați.

Faza de acceptare 

Când suntem capabili să înțelegem ceea ce s-a întâmplat, să înscriem pierderea în ordinea naturală a lucrurilor, să ne reținem și să ne amintim lucrurile bune care s-au întâmplat, vine faza acceptării. În această fază, pot fi întotdeauna prezente niveluri de furie și depresie, dar sunt de intensitate moderată.

De subliniat că doliu și fazele de elaborare/înțelegere a acestuia reprezintă procese normale și deci nepatologice. După modelul pe care tocmai l-am prezentat, doliul devine patologic atunci când subiectul nu evoluează spre o înțelegere deplină și mai mult sau mai puțin senină a ceea ce s-a întâmplat ci „zăbovește” într-o fază anterioară.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News