Data actualizării:
Data publicării:

Cum reducem gândurile și obiceiurile negative. Psihoterapeutul Cosmin Bara: „Soluția constă în investirea energiei!” / VIDEO

Autor: Flaviu Predescu  | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Prezent într-o ediție specială a emisiunii De Ce Citim, psihoterapeutul Cosmin Bara a vorbit despre strategi de a scăpa de gânduri și obiceiuri negative, propunând și câteva măsuri concrete. 

„De vină este creierul nostru care, deși se pricepe foarte bine la crearea circuitelor neuronale, nu se pricepe deloc la dezactivarea acestora. Poți să încerci oricât să scapi de un obicei prost, însă el rămâne în continuare acolo, fixat în creierul tău, așteptând ocazia să fie folosit. 

Care este soluția?

Soluția stă în ignorarea obiceiului prost și investirea energiei în crearea unui obicei nou care să-l domine pe cel vechi. 

Pentru că obiceiul prin repetiție a devenit proces inconștient, atunci este important să aplicăm tehnici prin care să învățăm mintea subconștientă că dorim o schimbare:

Ofer mai multe exerciții:

1. Un prim exercițiu presupune să îmi dezvolt abilitatea de a fi un bun observator astfel încât să observ : gândurile pe care mintea mea le generează și comportamentele care le aduc în acțiune.

2. Identificăm gândurile negative repetitive și le notăm într-un jurnal.

3. Resemnificăm un gând negativ prin transformarea lui în unul pozitiv.

4. Înlocuim gândul negativ cu cel pozitiv și observăm că după un timp, devenim conștienți de cel pozitiv fără ca mintea mea să îl acceseze pe cel negativ.

Un alt exercițiu se referă la comportament. Și crearea unor noi obiceiuri comportamentale. 

Atunci când o persoană manifestă tulburări depresive ea nu are chef să facă nimic și nu doar că nu are chef, însă nici nu face ceva. Lipsa acțiunii o face și mai depresivă și mai izolată. 

Schimbarea tiparului mental conduce la schimbarea emoțiilor, însă pentru persoanele care suferă de depresie este important să facă și alte activități, care să le schimbe starea lor de a fi. Nu trebuie să aștepte până se simt bine sau sunt motivați pentru a acționa.  Este important să o facă cât mai repede. Cu cât o fac mai repede cu atât se vor simți mai motivați.”

Ce fel de acțiuni ar fi bine să facem

„1. Exercițiu fizic. Nu trebuie ceva dificil sau să mergi neapărat la sală. Dansul, yoga, plimbarea fac minuni.

2. Atingerea. Joacă-te cu animalele de companie, îmbrătișează prietenii sau familia, mergi la masaj, fă dragoste cu partenerul tău.

3. Alimentează-te corect. 

4. Ascultă muzică de care îți place.

5. Privește în viitor și realizează că starea de acum nu va fi permanentă, chiar dacă acum ti se pare irealizabil. Vorbește cu alte persoane care au trecut printr-o experiență asemănătoare  și care s-au vindecat sau cu un psihoterapeut.  

6. Alege-ți prieteni a căror stare de fond este una de fericire și bucurie.

7. Râsul este un antidot împotriva depresiei. Râsul face ca în corp să se elibereze endorfine și să blocheze eliberarea hormonilor de stres. Sunt studii medicale în acest sens, pe care nu le invoc aici.

8. Fă ceea ce îți place să faci. Atenție la părinții care forțează copiii le trăiască visul. Reversul medaliei poate fi unul dureros pentru aceștia din urmă. 

9. Psihoterapia cu un psihoterapeut cu care rezonezi este incredibil de folositoare.” a declarat psihoterapeutul Cosmin Bara, la De Ce Citim.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel