Cum putem reduce facturile la electricitate. 5 trucuri simple pentru români
Află în articol cinci trucuri simple prin care îți poți reduce factura la electricitate.
Dacă vă doriți ca facturile la electricitate să fie mai mici, există câteva trucuri simple pe care le puteți folosi, nu este neapărat să închideți curentul de frica sumelor uriașe pe care le-ați putea primi. Jurnalistul Călin Cociș de la Realitatea Plus a prezentat mai multe soluții pentru români. Acesta a stat de vorbă cu specialiștii și a identificat 5 trucuri pentru a reduce consumul de energie electrică, dar și pentru a avea facturi mai mici la căldură în această iarnă.
"Vorbim de măsuri pe cât de simple, pe atât de eficiente, cel puțin asta spun specialiștii. Pentru a nu închide curentul de tot sunt câteva măsuri care ar trebui să ne ajute. Ne Gândim la măsuri complicate, dare ele de obicei sunt la îndemâna oricui.
Încărcătoarele consumă curent dacă sunt lăsate în priză
Am selectat cinci dintre acestea. Prima este legată de încărcătoare. Fie că vorbim de încărcătorul de la laptop, de la telefon, de la căști, rămân acolo și continuă să consume. Oamenii au falsa senzație că dacă nu este conectat și aparatul la încărcător, acel încărcător nu consumă curent. În realitate specialiștii ne spun altceva. Iată că deși nu consumă la fel de mult, consumă și în final se adună la factură. Cea de-a doua măsură este legată de becuri. Specialiștii ne recomandă să încercăm să investim în becuri economice în detrimentul celor clasice, chiar dacă la început vom avea o mică investiție de făcut.
Citirea contorului în fiecare lună
O altă măsură extrem de importantă este legată de consum, din perspectiva contoarelor care e bine să fie citite în fiecare lună pentru că de foarte multe ori omitem acest lucru și ne vin facturi estimate și ajungem la sume mult mai mari care ne dau bugetul peste cap. Cea de-a patra măsură este legată de centrală. Aceasta trebuie să funcționeze corect, să nu există pierderi, deci trebuie verificată doar de specialiști, la timp. De asemenea, aici putem să încadrăm și alte aparate cum ar fi aerul condiționat sau filtrul de cafea. A cincea măsură se referă la repartitoare. În cazul lor ne spun specialiștii că este foarte important ca acestea să fie închise. De exemplu, când nu suntem acasă pentru a nu încălzi un spațiu care nu se află nimeni și pentru cei care își permit, aici iarăși vorbim de investiție, locuința să fie izolată.", a explicat Călin Cociș.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News