Data publicării:

Cum pui ardei iute în oțet, pentru iarnă: Rețeta

Autor: Ema Apostu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Ardeii iuți se numără printre preferații iubitorilor de ciorbe și nu numai. Dacă vrei să te bucuri de gustul lor și la iarnă, iată cum poți să îi pui în oțet.

Ingrediente

- ardei iuți
- sare
- oţet
- piper boabe
- foaie de dafin
- hrean (rădăcină)
- frunze de ţelină
- boabe de muştar

Cum se prepară

Se spală ardeiul, se curăţă de frunze şi de părţile stricate şi se taie rondele (mai mici, mai mari după preferinţă). Se pun bucăţile de ardei în borcan. În fiecare borcan, se pun câte două bucăţele de hrean, câteva boabe de piper şi frunze de ţelină şi o bucăţică de foaie de dafin, boabe de muştar, scrie bucataras.ro. Cât se taie ardeiul, se poate fierbe soluţia formată din: o parte oţet,  două părţi apă şi o lingură de sare la litrul de lichid. Se pune fierbinte peste ardei, se capsează borcanele şi se pun în cămară pentru iarnă.

Vezi și: Castraveți în oțet, pentru iarnă. Rețeta simplă

Cum se pun murăturile. Rețeta simplă

Ardeiul iute ți-ar putea prelungi viața

Un studiu a permis experţilor să afirme cu încredere că un consum regulat de ardei iute poate prelungi viaţa, scrie Rador, citând novinite.bg.  Astfel, s-au obținut date privind starea de sănătate şi alimentaţia a peste 570.000 de rezidenţi din Statele Unite, Italia, China şi Iran şi s-au comparat schimbările survenite în grupurile în care participanţii au consumat în mod regulat chili şi unde acesta nu a fost prezent pe mese în mod tradiţional.

În cazul participanţilor din primul grup, riscul de boli cardiovasculare a scăzut cu 26%, iar riscul de boli oncologice cu 23%. Statisticile arată, de asemenea, o reducere cu 25% a riscului de deces prematur din orice cauză. Astfel, cercetătorii de la Centrul de Cardiologie din cadrul Clinicii din Cleveland au ajuns la concluzia că un consum regulat de alimente condimentate poate reduce efectiv riscul de deces, inclusiv de boli grave.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel